Lacul Cinciș este unul dintre principalele locuri de agrement din județul Hunedoara. Priveliștea de vis și dealurile verzi îi îmbie la relaxare pe cei ce ajung în zonă.

Despre Lacul Cinciș

Lacul de acumulare Cinciș se găsește în Munții Poiana Rusca, la circa 10 kilometri de municipiul Hunedoara, într-o zonă de un pitoresc aparte care atrage mii de turiști.

Lacul de acumulare a fost amenajat pe amplasamentul satului Cinciș, în anul 1962, când au fost strămutate peste 800 de familii.

Barajul a fost ridicat în perioada anilor 1961-1964 pentru alimentarea cu apă a Combinatului Siderurgic de la Hunedoara din acea vreme, pentru alimentarea cu apă a municipiului Hunedoara, dar și ca zonă de agrement pentru metalurgiștii hunedoreni.

Lacul Cincis Hunedoara

Astăzi barajul este folosit și la producerea energiei electrice, printr-o micro-hidrocentrală amplasată în naval de baraj. În plus, construcția în sine, are și rol pentru atenuarea undelor de viitură. Categoaria de importanță a Barajului Cinciș este B: baraj de importanță deosebită.

Înălțimea totală a barajului, beton în arc, este de 48 de metri. 52 la sută din țărmurile Lacului Cinciș sunt formate din nisip și mai este numit și Marea hunedorenilor.

Cum ajungi la Lacul Cinciș și ce poți face acolo

Lacul Cinciș se află la o distanță de numai 6 kilometri de municipiul Hunedoara, la doar 300 de metri în amonte de confluența cu Râul Runcu. Este, astăzi, principala zonă de agrement a Hunedoarei.

Drumul de acces: la aproximativ 13 km de municipiul Hunedoara. Șoseaua pornește din Hunedoara și înconjoară aproape tot lacul. Pe calea ferată: gara Hunedoara, iar de aici cu microbuze/autobuze regulate înspre localitatea Toplița.

Sezonul turistic de vârf, se întinde de la începutul lunii iunie până la sfârșitul lui august.

Temperatura medie a apei este în Lacul Cinciș de 18 °C. făcând posibil înotul. Principalele atracții turistice sunt reprezentate de pescuit, sporturi nautice, vizitarea obiectivelor turistice din zonă. Principalele specii de pești din Lacul Cinciș sunt crapul, știuca, amurul, șalăul, carasul.

Țărmul nordic al lacului este alcătuit din plaje, în timp ce țărmul sudic este alcătuit din dealuri și păduri. În jurul lacului sunt 2 camping-uri, câteva moteluri și mai multe pensiuni.

Legenda Lacului Cinciș

Valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat Lacul Cinciş, cu o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă, ce urma să devină principala sursă de apă a Hunedoarei şi a combinatului siderurgic din municipiu.

Peste 150 de familii au fost obligate să-și părăsească atunci casele. Iar când apele au început să acopere satul, două biserici au dispărut sub apele noului lac. Cu cimitire cu tot. În scurt timp, au luate naștere povești și legende care spun că lacul este blestemat.

Astfel a început povestea Lacului Cinciş, iar în jurul apei care a înghiţit vetrele aşezărilor străvechi, şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare. Unele dintre ele spun că niciun cadavru al celor înecați în lac nu a putut fi recuperat. Alții spun că atunci când nivelul apei e scăzut se vede încă turla bisericii. Ba chiar imaginația încă merge mai departe și sunt localnici care vorbesc despre spirite și monștri.

Lacul Cinciș, sursa mai multor legende

Dincolo de legende și povești însă, localnicii s-au împăcat în cele din urmă cu regretele aşezărilor înghiţite de ape. Mulţi dintre ei se mândresc că în apropierea satului lor se află barajul, deşi în ultimii ani malurile lui au devenit mai puţin accesibile, fiind înconjurat de tot mai multe vile, pensiuni şi terenuri private.

Obiective turistice în zonă

Castelul Corvinilor – la doar circa 15 km depărtare găsim frumosul castel al Huniazilor, prezent chiar și în topurile turistice străine. Castelul Corvinilor se află în orașul Hunedoara, la 28 km de Hațeg, 45 km de Sarmizegetusa, 126 km de Sibiu, 172 km de Cluj Napoca și aproximativ 400 km de București.

Castelul Corvinilor

Mănăstirea Prislop – arhicunoscut loc de pelerinaj al românilor în ultimii ani, acest lăcaș de cult nu mai are nevoie de nici o prezentare

Sarmizegetusa Ulpia Traiana – capitala provinciei întemeiate de romani după cucerirea dacilor e ușor accesibilă fiind amplasată exact lângă DN 68, nu foarte departe de Lacul Cinciș

Cetatea Devei – cetatea situată pe un deal ce oferă o imagine panoramică asupra întregului oraș datează din secolul al XIII-lea

Castrul roman Micia – situat lângă termocentrala de la Mintia, castrul de piatră a fost nucleul unui adevărat orășel, dotat cu terme, amfiteatru și chiar un mic port pe Mureș.

Geoagiu-Băi – în mica stațiune cu ape termale găsim urme romane (complexul termal roman) și biserica rotondă din secolul al XI-XII-lea.

Urmărește-ne pe Google News