Numele organizației masonice sau Francmasoneriei, așa cum mai este aceasta cunoscută, este vehiculat în legătură cu foarte multe fapte și întâmplări care sunt încă învăluite în mister și care au dat naștere la teorii ale conspirației mai mult sau mai puțin credibile.

Se presupune că secretele francmasonilor se ascund în spatele tuturor lucrurilor, de la trasarea planurilor capitalei Statelor Unite ale Americii, continuând cu dezvoltarea bombei atomice și până la cele mai oribile crime care au șocat lumea întreagă.

În zilele noastre, francmasonii sunt recunoscuți pentru donațiile de zeci de milioane de dolari pe care le fac către diverse organizații caritabile. Dar cine sunt ei și ce reprezintă organizația din care aceștia fac parte?

Uniforma unui mason

Ce este masoneria și când a apărut?

Organizația masonică este considerată cea mai mare societate secretă din lume, unii catalogând-o ca fiind drept una ocultă.

Masoneria reprezintă un ordin inițiatic, iar membrii săi sunt înfrățiți prin idealuri morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun. Aceștia depun un jurământ pe una dintre cărțile sfinte ale marilor religii precum Biblia, Coranul, Dao de Jing sau alte scrieri considerate sacre și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă” spusă „Mare Arhitect al Universului”.

Masoneria e considerată cea mai mare societate secretă din lume

Din rândurile acestei enigmatice organizații fac parte politicieni proeminenți, părinți fondatori ai națiunii americane și magnați din lumea afacerilor.

Francmasonii își au originile europene în Evul Mediu și se „recomandă” ca fiind o breaslă de constructori calificați. Spre exemplu, poemul denumit „Regius” conține cea mai veche referință despre masonerie, acesta fiind publicat în anul 1390.

Francmasoneria este ancorată în Iluminism și susține valorile de bază ale epocii, și anume toleranță religioasă, sete de cunoaștere și sociabilitate. În prezent, este o organizație socială și filantropică al cărei rol este acela de a-i determina pe membrii săi să ducă vieți mai virtuoase și orientate social.

10 lucruri mai puțin știute despre masonerie

  1. Nu există un singur lider al Francmasoneriei. Această societate este organizată în loji masonice, iar Marea Lojă Masonică este singura care poate vorbi în numele întregii organizații.
  2. Să nu-și protejeze frații este cel mai mare păcat pe care îl poate comite un mason. El are dreptul să se declare nevinovat într-o anumită speță, chiar dacă există suspiciuni asupra sa.
  3. Printre cei mai celebri masoni de-a lungul istoriei s-au numărat primul președinte american George Washington, Benjamin Franklin, Franklin R. Roosevelt, Winston Churchill, John Edgar Hoover (fondatorul FBI), Wolfgang Amadeus Mozart, Henry Ford, actorul John Wayne și astronautul Buzz Aldrin. Un alt mason celebru a fost sculptorul Statuii Libertății, Frederic Auguste Bartholdi, care aparținea Lojei Alsacia-Lorena.
  4. Masonii se salută între ei cu o varietate de strângeri de mână în funcție de gradul deținut în organizație, și anume: Ucenic, Calfă și Maestru.
  5. Masoneria nu este o religie, însă toți membrii sunt de mai multe credințe și cred în Ființa Supremă – „Marele Arhitect al Universului”. În 1738, Biserica Catolică a condamnat pentru prima dată masoneria, templele masonice și ritualurile secrete săvârșite în ele. În secolul XIX, Vaticanul a numit masoneria „Sinagoga Satanei”.
  6. Masonii au comunicat de-a lungul vremii prin simboluri desprinse din uneltele de constructori. Deși nu a fost desenat de masoni, „Ochiul Atotvăzător” sau „Ochiul Providenței” a fost folosit de organizație pentru a reprezenta omnisciența lui Dumnezeu. Cel mai cunoscut simbol francmason, „Pătratul și busolele”, înfățișează pătratul unui constructor unit de o busolă. „G” din centrul său rămâne supus disputei.
  7. Partidul Antimasonic a fost fondat în SUA în 1828 ca reacție la temerile că organizația devenea în secret prea puternică. Unii membri susțineau teorii ale conspirației despre masoni, iar alții pretindeau că o oribilă crimă a vremii era opera masonilor pentru ca victima să nu dezvăluie secretele organizației.
  8. Cel mai înalt edificiu masonic a fost ridicat la Chicago în anul 1892. Clădirea zgârie-nori măsoară 91 de metri înălțime și are 19 etaje.
  9. Nu doar romii și evreii au fost victimele naziștilor. Masonii au fost persecutați de Hitler, deoarece liderul nazist considera că aceștia sunt toți evrei.
  10. În lume există aproximativ cinci milioane de masoni, dintre care două milioane numai în SUA. În România există câteva mii de masoni. Cea mai mare lojă din ţara noastră este Marea Lojă Naţională din România. Printre cei mai cunoscuţi români care au făcut parte din această organizaţie se numără Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Carol al II-lea, Alexandru Ioan Cuza, Spiru Haret, Titu Maiorescu şi Mihail Sadoveanu.

Urmărește-ne pe Google News