8 comentariiDescoperă lucruri interesante și curiozități despre piton:
Cuprins:
Cum arată pitonul
Cuvântul python se poate referi atât la familia Pythonidae, cât și la genul Python. Există 41 de specii de piton găsite în familia Pythonidae. Deși atât pitonii, cât și șarpele boa sunt constrictori mari, ei reprezintă familii separate.
Familia Pythonidae conține unii dintre cei mai mari șerpi șerpi din lume. Pitonul reticulat (Python reticulatus), care poate crește peste 9 m în lungime. Există și specii mai mici de pitoni, cum ar fi pitonul furnicilor (Antaresia perthensis), care crește doar până la 61 de centimetri în lungime și este considerat cea mai mică specie de piton din lume.
Culoarea și dimensiunea diferitelor specii de piton variază foarte mult. În funcție de habitatele lor și de nevoia de camuflaj, culoarea poate varia de la solzi cu modele elaborate (cum ar fi cele de pe pitonul birman, pitonul bile și multe alte specii) până la maro solid (leiopitoni) până la verde strălucitor (pitonul verde de copac).
Pythonidae este considerată o familie primitivă de șerpi, în principal pentru că pitonii au rămășițe de pelvis și mici membre posterioare vestigiale, numite pinteni, situate de fiecare parte a cloacului lor. Pintenii masculilor sunt mai mari decât pintenii femelelor. Pitonii au și doi plămâni, o caracteristică primitivă, deoarece majoritatea șerpilor au evoluat pentru a avea un singur plămân.
Unde trăiește pitonul
În Asia, Africa, Oceania și Australia, pitonii rămân în climat relativ cald și umede. Multe specii prosperă în pădurile tropicale, deși pitonii trăiesc și în pajiști, păduri, mlaștini, aflorimente stâncoase, dune și arbuști.
Pitonii se adăpostesc în goluri, sub stânci, în vizuini părăsite de mamifere și pe ramuri de copaci, în funcție de specie. Pe măsură ce oamenii au dezvoltat habitate lângă cele ale pitonilor, acești șerpi s-au obișnuit să se adăpostească în clădiri părăsite și în ferme.
Pionul birman este o specie invazivă care a fost descoperită care trăiește și se reproduce cu succes în Everglades din Florida. Clima din Everglades îi permite să trăiască la fel ca într-o mlaștină din Asia de Sud-Est.
Ce mănâncă pitonul
Pitonii au diete diferite, în funcție de mărimea lor. Pitonii mici, cum ar fi pitonul furnicilor, mănâncă mai ales rozătoare, șopârle și păsări mici. Pitonii mai mari mănâncă mamifere mari precum maimuțele, ulabii, antilopa și porcii. Potrivit Grădinii Zoologice din San Diego, un piton de stâncă a fost găsit odată cu un mic leopard în stomac.
După ce și-au prins prada în dinții lungi, pitonii o ucid prin constricție, la fel ca și anaconda. Contrar credinței populare, constricția nu înseamnă zdrobire. Pitonii și alți șerpi asemănători nu își folosesc puterea pentru a rupe oasele prăzii. Mulți oameni de știință cred că pitonii își sufocă prada, strângând coastele prăzii, astfel încât aceasta să nu poată respira. În 2015, totuși, o lucrare a dezvăluit că teoria sufocării de lungă durată este incorectă la boa constrictor, probabil cel mai faimos constrictor. Lucrarea a arătat că strângerea copleșește sistemul circulator, eliminând sângele din creier și provocând moartea. Oamenii de știință analizează dacă alți constrictori, inclusiv pitonii, folosesc această metodă.
Odată consumată masa, pitonii se odihnesc într-un loc cald în timp ce digeră.
Curiozități despre piton
- Momentul sezonului de împerechere a pitonilor depinde de specie. Când fac curte, masculii își folosesc pintenii mari (membrele vestigiale) pentru a mângâia femela.
- Majoritatea speciilor de piton oferă îngrijire parentală ouălor lor. Femele vor face cuiburi din vegetație și sol sau vor folosi vizuini vechi. După depunerea ouălor, femela se va încolăci în jurul lor pentru a proteja ouăle și pentru a le menține calde. Dacă temperatura în cuib începe să scadă, femela își va contracta mușchii pentru a încălzi ouăle. De obicei, femelele nu se hrănesc în acest timp și pot părăsi cuibul doar pentru a se odihni. După ecloziunea ouălor, femelei nu-i pasă de puii ei.
- Unele specii de pitoni trăiesc 25 de ani sau mai mult.
- Datorită volumului lor, pitonii se deplasează mergând înainte în linie dreaptă. Aceasta se numește mișcare de „progresie rectilinie”. Pitonii își întăresc coastele pentru sprijin pe pământ, apoi își ridică burta și se împing înainte. Este o formă lentă de mișcare, iar pitonii nu pot merge mai mult de 1 mph (1,6 km/h).