Pilotul brașovean Dan Gîrtofan (Skoda Fabia R5) a cîștigat în premieră, sâmbătă, Raliul automobilistic al Sibiului, etapa a doua a Campionatului Național de Raliuri.
Gîrtofan, dublu campion național, a condus de la un capăt la celălalt cursa și s-a impus pentru prima oară în cariera sa la Sibiu.
„Sunt extrem de emoționat pentru că acesta este primul succes pentru Skoda în campionatul nostru. În plus, evident, în plan personal, pentru că nu reușisem niciodată în cariera să mă impun aici, la Sibiu, cea mai bună performanță a mea fiind locul secund, și pentru că a trecut vreme bună de la ultima mea prezență pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Sînt, totodată, foarte fericit și pentru ca i-am oferit lui Tudor Mârza primul succes al carierei”, a declarat Dan Gîrtofan.

Urmărește-ne pe Google News