Laurențiu Lică și Bartha Cristian sunt cei mai buni jucători de volei masculin din România, potrivit FRV. Cei doi jucători ai Tricolorului L.M.V. ocupă locurile 1 și 3 în clasamentul general al voleibaliștilor din România care joacă în campionatele naționale de volei masculin și feminin. A doua poziție în top este ocupată de o jucătoare a CS Volei Alba-Blaj. Tricolorii ploieșteni sunt, așadar, cei mai performanți jucători din categoria lor și plasează Tricolorul L.M.V. în rândul celor mai puternice echipe de volei din România.

Cei doi sportivi ai Tricolorul L.M.V. fac parte din echipa ploieșteană din 2017. Laurențiu Lică (jucător universal) a avut până acum peste 100 de selecţii la echipa naţională și s-a făcut remarcat și în străinătate, acolo unde a jucat la 4 echipe franceze. În plus, Laurențiu a primit titlul de jucătorul anului și în 2016: „Mă onorează această distincție și mă bucură să văd că munca noastră de zi cu zi duce la performanță. Alături de colegii mei de la Tricolorul L.M.V. voi continua să lupt pentru îndeplinirea obiectivului pe care ni l-am setat penru 2018: să fim pe primul loc atât în Campionat, cât și în Cupă”, a declarat Laurențiu Lică.

Ocupantul locului 3 al topului general realizat de Federația Română de Volei, Cristian Bartha, joacă la Tricolorul L.M.V. pe postul de coordonator. De-a lungul carierei sale, sportivul a evoluat la nivel internațional în cadrul unor echipe de volei din Franța, Israel, Belgia sau chiar Iran. „Este o mare bucurie să mă aflu în topul celor mai buni jucători de volei din țara noastră. Zi de zi ne antrenăm să fim cei mi buni iar o astfel de titulatură înseamnă extrem de mult pentru oricine practică sportul de performanță,” a spus Cristian Bartha.

 

Urmărește-ne pe Google News