Suporterul croat care a patruns pe teren, marti seara, la Berlin, in timpul partidei Brazilia – Croatia (1-0), din cadrul grupei E a Cupei Mondiale de fotbal, a fost primit ca un erou in tara sa si, gratie gestului sau, si-a gasit si un loc de munca, anunta presa croata in editia sa de vineri.

“Nu aveam intentia sa patrund pe teren, dar scandarile suporterilor m-au impulsionat, iar acum cred ca as face din nou acelasi lucru”, a declarat Ante Zuanic. “Gratie acestui gest, mi-a fost oferit si un loc de munca”, a adaugat suporterul, de profesie chelner, aflat in prezent in somaj.

Imbracat in tricoul nationalei Croatiei, Zuanic (20 de ani), originar din Split, a profitat de o clipa de neatentie a oamenilor de ordine si a patruns pe gazonul Stadionului Olimpic din Berlin, in minutul 86, in timpul unei faze de joc, intrerupand astfel partida timp de doua minute.

“Parca eram in transa. Am alergat fara un scop precis, inainte de a-l gasi pe Dado Prso, pe care l-am imbratisat”, a adaugat fanul croat, care a fost scos din teren chiar de jucator. Dupa ce a petrecut o noapte in arest, Ante Zuanic s-a prezentat in fata unui judecator, care i-a aplicat o amenda de 140 de euro, fiindu-i totodata interzis dreptul de a mai patrunde pe stadioanele germane in timpul Cupei Mondiale.

In alta ordine de idei, organizatorii CM au afirmat ca fac tot ceea ce depinde de ei pentru a evita ca suporteri exhibitionisti sa patrunda pe terenul de joc, dar au adaugat ca le este imposibil sa-i opreasca in totalitate. Pana acum, paza stadioanelor a fost prinsa de doua ori pe picior gresit, in afara croatului, miercuri, patrunzand pe teren si un tunisian la meciul cu Arabia Saudita. Cei doi au reusit sa coboare pe gazon drapati in steagurile nationale, fiind evacuati fara violenta.

“Noi am spus clar de la inceput ca nu putem avea nici o garantie fata de acest fel de lucruri – a declarat vicepresedintele Comitetului de Organizare, Wolfgang Niersbach, in fata presei. Nimeni nu vrea sa revina la gratii sau garduri in jurul terenului, dar nici noi nu consideram amuzante astfel de chestii. In ziua in care unul dintre ei va purta o arma, vom zice, din pacate, „glumita s-a terminat””, a adaugat oficialul german, subliniind ca securitatea stadioanelor poate impiedica producerea unor incidente de acest fel. Cei doi vinovati de pana acum au fost condamnati la amenzi echivalente cu salariul pe o luna in Germania si le-a fost interzis accesul la meciuri pe toata durata turneului.

Urmărește-ne pe Google News