Mai mulți copaci au căzut pe instalația de cablu Acherkogelbahn, între stâlpii 8 și 9, din resortul de schi Ötz, în jurul orei locale 10.20, provocând avarii sistemului și doborând telegondola.

Gondola s-a prăbușit de la 9 metri pe un teren forestier înzăpezit aproape inaccesibil, a informat presa austriacă, forțând salvatorii să extragă victimele cu ajutorul unei frânghii coborâte dintr-un elicopter.

Foto: Bundesministerium für Inneres

Poliția a confirmat că cei 4 pasageri au fost grav răniți. Comandantul adjunct al districtului Tirol, Michael Haid, a declarat că victimele sunt membri ai aceleiași familii din Danemarca, „un tată, fiul și fiica lui și un unchi”. Tatăl are 49 de ani, fiica lui – 19, iar fiul lui – 20 de ani. Al doilea bărbat are 46 de ani. 

Un pasager în stare critică a fost evacuat cu elicopterul medical la spitalul Universității de Medicină din Innsbruck, a declarat purtătorul de cuvânt al telegondolei Hochoetz, Michaela Burger. Celelalte trei victime fost duse la Spitalul Zams.

Instalația a fost închisă temporar. Cablul de suport nu s-a rupt și nu a fost deteriorat. Ceilalți turiști de pe traseu au fost evacuați în siguranță.

Telecabina are aproape trei kilometri și transportă schiorii din vale până la aproximativ 2.000 de metri altitudine.

Tehnicienii și polițiștii investighează acum incidentul. 

Urmărește-ne pe Google News