UPDATE 22.00: Într-un răspuns transmis pentru Libertatea, poliția Bacău precizează că cei doi muncitori descărcau materiale de construcții dintr-un TIR în momentul tragediei.

„Din primele cercetări polițiștii au stabilit că, în timp ce doi bărbați de 52, respectiv 49 de ani, descărcau materiale de construcții dintr-un ansamblu TIR, cu ajutorul unui buldoexcavator manevrat de un alt barbat, un autoturism s-ar fi angajat în depășirea celor două vehicule și ar fi acroșat cu oglinda pe unul din muncitori”, precizează poliția.

„Din chingile buldoexcavatorului ar fi căzut ulterior un element din beton peste cei doi bărbați, provocându-le decesul”, mai precizează autoritățile.

Poliția a deschis un dosar penal în care se efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

***

Informația a fost confirmată pentru Libertatea de ISU Bacău, care a precizat că unul dintre bărbați a murit pe loc. Potrivit presei locale, cei doi muncitori lucrau la descărcarea unor piese masive din beton, de pe o remorcă, când una dintre ele a căzut peste ei.

La fața locului au ajuns ambulanța și poliția. Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cauzele accidentului de muncă.

Urmărește-ne pe Google News