Fragmente minuscule de plastic, denumite microplastice, au fost găsite pe fundul celor mai adânci oceane, pe vârful celor mai înalţi munţi şi chiar în interiorul organelor şi a sângelui uman.

Pentru a estima câte microplastice sunt ingerate de balene, o echipă de cercetători americani care au făcut studiul au pus dispozitive de urmărire pe 191 de balene albastre, înotătoare şi cu cocoaşă, care trăiesc în largul coastei Californiei, pentru a le studia mişcările.

„Este practic ca un Apple Watch pe spatele unei balene”, a declarat Shirel Kahane-Rapport, cercetătoare la Universitatea de Stat din California, în Fullerton şi autoare principală a studiului.

Astfel, cercetătorii au observat că balenele s-au hrănit în mare parte la adâncimi cuprinse între 50 şi 250 de metri, unde se află „cea mai mare concentraţie de microplastice din coloana de apă”, a declarat Kahane-Rapport pentru AFP.

Cercetătorii au estimat apoi dimensiunea şi numărul de înghiţituri zilnice şi ceea ce filtrau balenele, stabilind apoi trei scenarii.

În scenariul cel mai probabil, balenele albastre au mâncat până la 10 milioane de bucăţi de microplastice pe zi.

Cu acest cifre, balena albastră este probabil cel mai mare consumator de microplastice, ingerând până la 43,6 kilograme în fiecare zi, potrivit studiului.

Deşi cercetătorii bănuiau că balenele aspiră mare parte din microplastice din apa pe care o înghit, studiul a arătat că 99% din cantitatea de microparticule de plastic se aflau deja în peștii care constituie prada lor.

„Asta este îngrijorător pentru noi. Pentru că se hrănesc cu pești pe care îi mâncăm și noi. Fie că vorbim de cod, somon sau alți pești”, a spus Kahane-Rapport.

Urmărește-ne pe Google News