Procurorul DIICOT Marius Ţucă cere înapoi caii pe care i-a abandonat în câmp, la Techirghiol

Comentează
Arhiva foto

Pe 24 ianuarie, un clip video care arăta cai morţi sau foarte slabi pe malul Lacului Techirghiol a stârnit reacţii puternice în rândul publicului şi al autorităţilor. Poliţia Techirghiol, cu întăriri venite de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa şi de la Primăria Techirghiol, a adunat 26 de animale care au fost distribuite pentru îngrijire în două locații. Trei dintre cai au murit la scurt timp, din pricina stării foarte proaste de sănătate. Acum animalele sunt îngrijite în două adăposturi, iar soarta lor va fi decisă de judecători.

Cazul cailor abandonați și care au fost salvați în urmă cu aproape trei luni de pe un câmp din jurul Lacului Techirghiol a ajuns pe masa recent înființatului serviciu de Poliție a Animalelor din cadrul IPJ Constanța.

„Da, ştim că situaţia dura de mult timp, dar până acum n-am avut instrumentele legale să intervenim. Sigur, nu doar noi putem să intervenim, orice agent de poliţie poate”, spune comisarul-şef Dragoş Cozianu, care conduce serviciul.

Conform legii, animalele aflate în pericol sunt preluate de poliţişti de la proprietari şi trec în custodia autorităţilor locale, a Consiliului Judeţean Constanţa, în acest caz.

O iapă în vârstă de peste 16 ani în grajdurile de la Delfinariu

13 cai au ajuns la Centrul de Echitație

Legea prevede că animalele trebuie plasate într-un adăpost autorizat. „Cum Primăria Techirghiol nu are un serviciu care să se ocupe de astfel de situaţii, se ocupă Consiliul Judeţean”, spune comisarul-şef Cozianu. Dar nici Consiliul Judeţean Constanţa nu dispune de grajduri pentru cai, de aceea animalele preluate de pe malul lacului au fost duse întâi în nişte saivane de oi ale unui fermier din comuna Peştera.

O iapă a născut, urmează alte trei

Pentru centrul de echitaţie de la Delfinariu, venirea celor 13 cai a dublat, practic, numărul animalelor din boxe. „Avem deja 12 cai şi ponei. Acum trebuie să îngrijim şi să hrănim cu aceleaşi resurse de două ori mai multe animale. E greu, căutăm soluţii. Inclusiv subscripţia publică ar fi una din ele”, spune instructorul Bogdan Feraru.

Un cal este scos la plimbare în manej de instructorul Feraru

Una dintre iepele salvate a dat naştere, pe 5 aprilie, unui mânz alb-maroniu. Mai sunt încă trei iepe gestante, care vor făta în curând. Mama îşi apără puiul de privirile vizitatorilor, cu tot corpul ei. În boxa alăturată, o iapă foarte bătrână, de peste 16 ani, se leagănă într-o parte şi alta.

„Este sindromul ursului. Un tic nervos, caii, ca şi oamenii, au reacţii la stres, suferă. Ea e foarte în vârstă şi probabil a trecut prin multe”, explică instructorul Feraru, fost jocheu, mângâind coama iepei. Copiii care vin la echitaţie i-au împletit cosiţe calului.

Mama îşi protejează mânzul de privirile curioşilor

„Trei-patru zile, după ce au venit la noi, caii au mâncat încontinuu. Şi noaptea. Numai asta făceau. Acum au apă la dispoziţie tot timpul, fân, lucernă, îi plimbăm. Sunt foarte blânzi, chiar dacă au stat pe câmp. Nu s-au sălbăticit”, adaugă Marcel Feraru.

Înainte de a fi preluaţi, caii erau priponiţi pe un teren viran, pe care erau doar ciulini, gunoaie şi pietre. Mânjii erau liberi, altfel s-ar fi gâtuit singuri, iar un martor ocular din Techirghiol spune că o dată i-a surprins pe mânji lingând roua de pe maşini, de sete.

Caii au apă şi mâncare la discreţie

Acum, părul vechi şi murdar de noroi cade de pe cai, năpârlesc, „vedeţi cum s-au curăţat, ce frumoşi se fac?”, spune instructorul Feraru.

Grajd de 30.000 de euro, hrană de 10.000 de euro

Asociaţia Save the Dogs s-a ocupat de deparazitarea internă şi externă a tuturor cailor şi a celor de la Delfinariu. „Am construit un grajd nou, pentru caii noi. Este la fel cu grajdul pe care îl aveam deja. A costat în jur de 30.000 de euro, din donaţii”, spune Andreea Manea, reprezentanta asociaţiei.

Asociaţia Save the Dogs a ridicat un grajd special pentru cei 10 cai noi

Până în prezent, hrana celor 10 cai a costat în jur de 10.000 de euro. „Fără să mai punem la socoteală vitaminele, medicamentele, tratamentele şi faptul că am mai angajat îngrijitori. Sunt blânzi, într-adevăr, dar armăsarii, pe care i-am separat de iepe, se mai bat între ei”, afirmă Andreea Manea.

Unul dintre cai, care zăcea şi nu mai mânca, în perioada cât animalele se aflau la Peştera, a suferit de colică, dar şi-a revenit, doamna Manea îl prezintă cu mândrie: „Am reuşit să-l punem pe picioare, uitaţi-l, mănâncă în rând cu ceilalţi. Au iarbă de la munte, de la Zalău, se vede că le place”.

Mâncatul este una dintre ocupaţiile favorite ale cailor salvaţi

Pe lângă adăposturile pentru câini, pisici, cai şi măgăruşi, Save the Dogs are şi o clinică veterinară modernă, cu adevărate saloane de recuperare postoperatorie. Pisicile sau câinii trataţi au fiecare rezerva lui, cu ieşire la iarbă, cu mop şi găleată separate.

Save the Dogs dispune de o clinică veterinară modernă

„Noi suntem bunăstarea animalelor”, aşa se recomandă cei de la Save the Dogs. „Efortul a fost mare, când am luat caii. Ne pare rău că nu am putut să îi luăm pe toţi. Nu ne-ar strica un sprijin de la Consiliul Judeţean. Deocamdată, am aflat doar că au un grup de lucru, însă nu ne-au permis să luăm parte la discuţii”, declară Andreea Manea.

CJ Constanţa: „Am discutat aspecte privind situaţia cailor”

Într-un răspuns pentru ziarul nostru, Consiliul Judeţean Constanţa confirmă că a format un grup de lucru, cu reprezentanţi ai CJ, ai IPJ Constanţa şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa.

CJ Constanţa susţine că a discutat „aspecte privind situaţia cailor”

„În cadrul şedinţei din 11 martie, au fost discutate aspecte privind situaţia cailor şi modalităţi de punere în aplicare a legislaţiei incidente”, se menţionează în documentul semnat de preşedintele CJ, Mihai Lupu. Comunicatul nu precizează nimic despre suportul financiar pentru întreţinerea cailor salvaţi din Techirghiol.

Pe 9 aprilie, conform CJ Constanţa, a expirat termenul până la care animalele preluate de autorităţi puteau fi revendicate de eventualii proprietari.

Potrivit unor surse din poliţie, câţiva dintre cei 23 de cai erau microcipaţi şi înregistraţi pe numele unor persoane din Arad. După preluarea animalelor din câmp, în ianuarie, IPJ Constanţa a aplicat o amendă contravenţională pe numele Margăi Ţucă, soţia procurorului DIICOT Marius Valentin Ţucă.

Doi dintre armăsarii plasaţi la Save the Dogs

„Doamna respectivă nu a prezentat acte de proprietate, dar a afirmat că sunt caii ei şi au mai fost şi alte persoane care au declarat că sunt caii ei. Amenda s-a aplicat pe baza acestor declaraţii”, susţine comisarul-şef Cozianu.

De asemenea, la Judecătoria Constanţa, soţia procurorului Ţucă a depus o contestaţie la ordinele de plasare a cailor emise de Poliţia Techirghiol. Informaţia a fost confirmată de Andreea Munteanu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa: „Până la termenul legal, a fost înregistrată o singură contestaţie la ordinul de plasare, făcută de persoana care a fost amendată în luna ianuarie, în cazul cailor preluaţi de pe malul Lacului Techirghiol”.

Judecătoria Constanţa nu a fixat încă o dată pentru proces.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!