Sistemul de blocare a maşinilor se montează pe parbriz şi poate fi desfăcut doar electronic. Costurile estimative pentru folosirea acestor dispozitive sunt de 150.000 lei. Acesta implică închirierea dispozitivelor și a softului de funcționare iar formalitățile vor fi derulate prin intermediul societății Gospodărie Urbană, subordonată primăriei Galați, arată Mediafax.

Mecanismul de blocare constă în așa numita ”caracatiță” care obturează vizibilitatea șoferului și face imposibil condusul. Dispozitivul este fixat cu ventuze acționate electric care pot fi deblocate numai cu ajutorul unui soft special. Caracatița are și localizare GPS, pentru a putea vedea dacă a rămas pe mașină, sau, într-un fel sau altul, a fost îndepărtată de pe parbriz.

Vrem să facem o formă de închiriere, preţul este de peste o mie de euro pentru un dispozitiv, la care se adaugă aplicaţia informatică, alte mii de euro. Ideea este să implementăm sistemul cu costuri iniţiale zero. Vrem 12 dispozitive, în prima fază, vor fi monitorizate prin GPS. Dispozitivul acoperă câmpul vizual al şoferului, iar sistemul de prindere este în ventuze cu acţionare electrică, nu poate fi tras şi dezlipit de pe geam cu forţa. Este posibil să fim primii din ţară”, a declarat, directorul societăţii Gospodărire Urbană Galaţi, Bogdan Ardean.

Valoarea maximă estimată a contractului solicitat deste de 151.260 lei, iar autorităţile din Galați speră să implementeze sistemul în primăvara acestui an, se arată pe portalul de achiziții publice SICAP.

Sursa foto: rtv.net


Citește și: Corespondență din Totalan, Spania. A opta zi de muncă îndârjită și speranță. Operațiuni spectaculoase de salvare pentru micul Julen, copilul de doi ani căzut într-un puț de 100 de metri


 

Urmărește-ne pe Google News