Chichiţa cu «scutirea» caselor moştenite

Legea prevede că eşti scutit de plata impozitului majorat pentru clădirile (în afara celei de domiciliu) pe care le dobândeşti pe cale de succesiune legală (moştenire), indiferent de numărul acestora. Însă, potrivit normelor de aplicare a legii, aceste imobile vor fi luate în considerare atunci când Fiscul îţi va stabili majorarea impozitului în funcţie de ordinea dobândirii clădirilor.
De exemplu, să presupunem că ai o singură casă în care domiciliezi şi ai mai primit una moştenire. Pentru ambele vei plăti impozitul normal, nemajorat. Dar dacă, ulterior, mai cumperi o casă, aceasta va fi considerată a doua, nu prima în afara celei de domiciliu, şi Fiscul îţi va lua pentru ea un impozit majorat cu 150%, nu cu doar 65%. Sau dacă ai moştenit succesiv două imobile, casa cumpărată ulterior va fi socotită ca fiind a treia şi vei plăti pentru ea un impozit majorat cu 300%.

Coproprietarii împart obligaţiile fiscale

În cazul clădirilor aflate în proprietate comună, obligaţiile fiscale se împart proporţional cotelorpărţi respective, iar asupra părţii din impozit rezultate se aplică, dacă e cazul, majorarea impozitului în funcţie de ordinea în care aceste cote- părţi au fost dobândite.
Majorarea impozitului pe clădiri se aplică şi în cazul persoanelor fizice străine care deţin pe teritoriul României mai multe clădiri, ordinea acestora fiind determinată tot de succesiunea, în timp, a dobândirii lor. În cazul în care deţii mai multe apartamente în acelaşi bloc, la calculul impozitului majorat fiecare apartament este asimilat unei clădiri diferite.

Cum se stabileşte ordinea dobândirii

Ordinea în care proprietăţile au fost dobândite este foarte importantă, de ea depinzând nivelul majorării cuprinse între 65 şi 300 %. Legea prevede că ordinea se determină în funcţie de anul dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, specificat în documentele care atestă calitatea de proprietar.
În cazul în care în acelaşi an ai dobândit mai multe clădiri, ordinea este determinată de ziua şi luna dobândirii. În cazul în care la aceeaşi dată ai dobândit mai multe clădiri, ordinea e cea pe care o decizi şi o declari la Fisc. Dacă deţii mai multe clădiri, dar nu domiciliezi în nici una dintre acestea, prima clădire dobândită este asimilată de Fisc celei de domiciliu.

Urmărește-ne pe Google News