„Eu l-am adorat pe tatăl meu. El nu a mai vrut un copil pentru că spunea că o să sufăr eu. A fost foarte strict cu mine. Nu mă lăsa nici cu patinele pentru că spunea că aveam doar picioarele frumoase, în rest nu am nimic frumos. Nu îi venea să creadă că la 16 ani eu am devenit deja studentă”, declara, la un moment dat, Paula Iacob la „Dincolo de aparenţe”.

 

PAULA IACOB A MURIT

Paula Iacob a murit marți. Avocata avea 83 de ani și se afla internată de mai bine de două luni. Avocata a suferit două intervenții chirurgicale în urma unei fracturi de șold, în luna august, iar în spetembrie, a suferit un accident vascular cerebral.

În urma acestuia, avocata Paula Iacob nu a mai putut să vorbească și se afla internată în stare gravă, la Spitalul Bagdasar, unde a murit, ieri.
Avocata a mai fost internată și la finalul anului 2014, după ce a căzut pe stradă și a suferit răni grave.
Paula Iacob a devenit celebră în România după Revoluţie când a devenit avocata lui Nicu Ceauşescu, iar ulterior, o cunoscută activistă pentru drepturile animalelor. L-a scăpat de la moarte pe maidanezul Bosquito, s-a luptat pentru eliberarea profesorului „de sex” de la Liceul Jean Monnet, a fost avocata lui Gigi Becali şi a colaborat cu Securitatea sub pseudonimele Gabriela (1952-1954) şi Ioana (1970-1974).
Sursă: apropotv.ro

Urmărește-ne pe Google News