Adaugă comentariuLa Iași, David a cunoscut-o pe Mirela, cea care avea să îi devină logodnică în 1989, dar cu care nu s-a putut căsători până după Revoluţie. A fost nevoit să urmărească evenimentele din 1989 la televizor în SUA, acolo unde România deschidea toate buletinele de ştiri. Timp de aproape două săptămâni nu a putut da la telefon de Mirela, legăturile ţării cu exteriorul fiind tăiate.
© David Hadaller, arhivă personală)
Povestea lui David oferă o altă perspectivă asupra evenimentelor de acum 30 de ani, văzute de peste Ocean, de un american îndrăgostit de România.
Înainte de Revoluţie, prietenii mei americani nici nu ştiau unde este România. Le dădeam lecţii de geografie. Acum, era prima ştire din jurnal.
David Hadaller, despre cum a trăit momentele din 89:
David a înregistrat buletinele de ştiri de la acea vreme. Voia să îi arate Mirelei, când o va aduce în SUA, că ochii americanilor au fost pe România, ca ţara noastră a primit atenţia pe care o cerea.
Prima noapte în România
David a ajuns la Bucureşti în octombrie 1987. Se îndrepta spre Iaşi, unde avea să petreacă un an ca profesor la Universitatea Al. Ioan Cuza.
Primul şoc a venit atunci când, nereuşind să doarmă, a vrut să plece din hotel şi a fost oprit de doi poliţişti:
„Mi-au pus mâna în piept şi m-au întrebat «Unde mergeţi?»”, ne povesteşte David, amintindu-şi cuvintele în română ale miliţianului. Şocat, le-a răspuns în engleză că merge să se plimbe – deşi ştia română, după ce făcuse lecţii aproape 2 luni la Universitatea din California.
„Nu înţelegea engleza. Poliţistul s-a uitat la mine cu o faţă de genul: O! O! Era zăpăcit!”, spune David, râzând. Acesta a fost primul contact cu România totalitară.
Ajuns la Iaşi, avea să se ciocnească zi de zi de mentalitatea comunistă.
I-au spus că studenţii nu vor să-l vadă
David era pregătit să predea Literatură americană studenţilor din Iaşi şi era convins că aceştia se vor strânge în jurul lui, bucuroşi de oportunitatea de a vorbi cu un american. A avut un şoc.
Prima dată când m-am dus să predau, au spus că nu sunt aici studenţii, că lucrează la cantină, dar să nu mă simt prost, că oricum doar doi s-au înscris la cursul meu. Atunci am realizat cu adevărat unde sunt.
David Hadaller
Pe de o parte, România accepta profesori americani prin Fulbright (era câte unul cam în fiecare centru universitar), mândrindu-se că este o societate deschisă. Pe de altă parte, regimul se dădea peste cap pentru a-l bloca pe David să se vadă cu studenţii.
„Odată am am răbufnit: ‘Am venit 7000 km să predau şi voi îmi spuneţi că niciun student nu vrea să se întâlnească cu mine? Aţi înnebunit? Sunt singurul american din oraşul ăsta şi vreţi să-mi spuneţi că niciun student nu vrea la cursul meu?! Era absurd”, spune David.
Nu exista colegialitate, spune el, iar mulţi profesori se purtau urât cu el. Unii aveau curajul să recunoască faptul că trebuie să dea rapoarte după fiecare întâlnire cu el. Inclusiv viitoarea lui soţie a fost chemată să dea explicaţii după ce l-a întâlnit.
„Sunt peste 10 cazuri în care am fost ameninţat de oameni din facultate”, îşi aduce David aminte.
Un caz iese însă în evidenţă.
O casetă MTV, vin şi reclame americane
Într-o seară a chemat vreo 10 studenţi la el acasă. Avea o casetă de două ore cu clipuri de la MTV pe care o adusese special pentru astfel de ocazii. Au petrecut astfel seara şi abia apoi a aflat că ce făcuse era „deosebit de ilegal”.
Am lăsat intenţionat toate reclamele, că m-am gândit că studenţii ar fi interesaţi de asta. Cred că asta a fost lucrul la care au obiectat cel mai tare.
David Hadaller:
Profesorul a fost mustrat inclusiv că le-a oferit vin studenţilor.
„O săptămână mai târziu m-au criticat că am servit vin când erau studenţii la mine în apartament. Nu e cea mai nebună chestie pe care ai auzit-o?”, ne povesteşte, putând acum să râdă de absurdul regimului comunist român.
Întâlnirea cu viitoarea soţie
Într-o zi din primăvara anului 1988, David preda în faţa unui grup de profesori, veniţi la Iaşi pentru o conferinţă. Mirela a întârziat cam 10 minute.
„Soţia mea spune mai bine povestea”, se scuză el.
A făcut în faţa tuturor o glumă, pe care a aflat ulterior că Mirela o luase ca pe o jignire.
„Am spus: uite, cineva tot timpul trebuie să întârzie, iar ea este aceea. De obicei când oamenii întârzie în felul ăsta o fac pentru că au nevoie de atenţie”.
Restul e istorie, spune acum David. Au reuşit să se logodească în primăvara lui 1989. Căsătoria era, însă, o cu totul altă poveste.
Cel mai înspăimântător om din România
„Nu puteam să o iau pe femeia pe care o iubeam cu mine. Nu putea pleca din România. Nu puteam înţelege asta. Comuniştii se temeau că nu s-ar fi întors. Şi probabil că nu s-ar fi întors. Ce lume ciudată era”, îşi aduce aminte David, care a încercat de două ori să o ia într-o excursie prin Europa.
Pe atunci, se puteau căsători doar cu aprobare, el fiind străin.
„Cel mai înspăimântător om din România pentru mine, în mai 1989, a fost socrul meu. Pentru că ne putea opri. El trebuia să ne dea permisiunea”, râde David.
Nu aveau un plan precis pentru cum aveau să se căsătorească şi ce urma să se întâmple. Însă, peste ei a venit Revoluţia. El era în SUA, ea la Constanţa.
„Mi-a fost teamă pentru ea”
De pe 16 decembrie, legătura lui cu România s-a rupt. Nu mai putea suna în ţară, şi abia pe 27 decembrie a dat de Mirela şi a aflat că este în regulă.
„Mi-a fost foarte teamă pentru ea”, spune el.
A urmărit Revoluţia la televizor, iar apoi brusc a putut nu doar să intre în România fără restricţii, dar s-a şi putut căsători cu femeia pe care o iubea.
Au ajuns în SUA, dar nu a uitat România. Ultima oară a fost în vară, când a făcut un tur al întregii ţări în maşină.
„Am fost norocos. Am văzut România înainte, în timpul şi după”, spune David, care se consideră „binecuvântat” că a cunoscut România, ţara care i-a schimbat viaţa.