Contractele au fost acordate pentru reabilitarea și modernizarea Secției de Neurologie, a reabilitării clădirii maternității și pentru extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe. Toate au suferit întârzieri, dar, în ciuda acestui lucru, compania nu a avut de suferit, ci, dimpotrivă, a primit mai mulți bani, scrie publicația sibiană.

Valoarea inițială a acestor contracte a fost de 49,6 milioane de lei. Între timp, ca urmare a creșterii costurilor și a altor motive invocate de constructorul aflat în întârziere, valoarea totală a contractelor a crescut la peste 85 de milioane de lei.

„Motivul principal pentru întârzierile înregistrate la lucrările menționate stă în necesitatea derulării simultane a celor cinci șantiere din cadrul Spitalului Județean, o adevărată provocare, întrucât a presupus relocarea activității în alte spații”, a motivat CJ Sibiu întârzierile în finalizarea lucrărilor.

În documentarea cazului, jurnaliștii de la Turnul Sfatului au descoperit o legătură între Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, și firma Total NSA AG Construct SRL, deținută de afaceristul Ioan Domnariu.

Cîmpean locuiește într-un apartament de 183 de metri pătrați, pe două niveluri, care aparține companiei Euro Group Imobiliare SRL. Firma este deținută de Adrian Nicoară (cumnatul lui Ioan Domnariu) și de Andrada Ioana Domnariu, fiica lui Dumitru Domnariu (fratele lui Ioan Domnariu).

Aici, șefa CJ Sibiu plătește o chirie de doar 250 de euro pe lună, preț preferențial obținut de Cîmpean ca urmare a relației apropiate cu Maria Delia Domnariu, soția fratelui lui Ioan Domnariu, potrivit Turnul Sfatului. În mod normal, pentru un apartament cu un singur nivel, deci mult mai mic ca suprafață, din acest complex chiria este 600 de euro.

 „Viața mea privată nu vă privește”, a transmis Daniela Cîmpeanu când a fost întrebată de jurnaliștii din Sibiu despre situația apartamentului. În schimb, ea a luat apărarea companiei Total NSA și a vorbit despre Ioan Domnariu cu apelativul familiar „Nelu”.

Ea a precizat că „Nelu Domnariu a fost singurul” dispus să se implice în contractul pentru clinica de neurologie, când toți ceilalți constructori ar fi fugit de această lucrare.

La licitația în urma căreia contractul a fost atribuit societății Total NSA AG Construct au fost depuse trei oferte.

Urmărește-ne pe Google News