„La data de 02 aprilie 2024 Poliția Capitalei- Secția 6 a fost sesizată direct de către o femeie cu privire la faptul că soțul său o agresează din punct de vedere emoțional, fiindu-i creată astfel o stare de temere. Totodată, femeia a precizat că în trecut, soțul său a agresat-o și fizic”, a transmis Poliția Capitalei.

Potrivit surselor apropiate anchetei, persoana care a făcut sesizarea este senatoarea Diana Șoșoacă.

Poliția a întocmit formularul de evaluare a riscului și a emis un ordin de protecție provizoriu. „De asemenea, victima și-a exprimat acordul cu privire la montarea unei brățări de monitorizare electronică în sarcina bărbatului”, se arată în comunicat.

Pentru că Silvestru Șoșoacă nu s-a prezentat la Poliție pentru montarea sistemului de monitorizare, oamenii legii au demarat verificările pentru a-l găsi.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurii dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie, mai precis infracțiunile de amenințare și hărțuire, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Conflict mai vechi între soții Șoșoacă

Pe 24 februarie, Silvestru Șoșoacă a fost dat afară din partidul condus de soția sa, SOS, moment în care a amenințat că divorțează și că îi va lua numele de familie.

Inițial, senatoarea Șoșoacă și-a suspendat soțul din funcția de prim-vicepreședinte spunând că a făcut asta „pentru a putea să-mi salvez familia”, „sufletul unui om şi viaţa lui”, dar și „pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat”.

La rândul său, Silvestru Șoșoacă a spus atunci că decizia soției este ilegală. El a mai afirmat că Șoșoacă vrea „să controleze tot în jurul ei”, că este consiliată de un agent Mossad și că degradarea relației dintre ei a început când Diana Șoșoacă a devenit senator.

Urmărește-ne pe Google News