A ajuns aici în urmă cu patru zile. Dacă până la 84 de ani nu a avut nevoie de medici decât atunci când a dat naştere unicului copil, în ultimele două luni, avocata a suferit două intervenţii chirurgicale.
Una pentru a-i fi extirpată o bilă cangrenată, iar cea de-a doua pentru o fractură de şold. Iar după o lună de spitalizare s-a refugiat, pentru a se recupera, într-un centru luxos, situat în localitatea Săftica.
“Este un loc cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Iar personalul şi medicii sunt extraordinari!”, ne-a spus Paula Iacob.

Îşi bea cafeaua în foişor

Dimineaţa, după micul dejun şi după o plimbare prin grădină, avocata începe recuperarea, care durează o oră şi jumătate. Apoi se odihneşte într-o cameră unde există aparatură specială care îi relaxează picioarele. Urmează ora de masaj, apoi prânzul.
După-amiaza este mai liniştită. Se poate uita la un film în sala de cinema a centrului, poate citi o carte, se poate plimba în grădina centrului sau se poate odihni în locul care-i place cel mai mult – un foişor situat în mijlocul grădinii.
fotografii: Dan Bistriţeanu

Urmărește-ne pe Google News