Femeia îl aşteaptă să-şi ceară iertare

Rămasă singură şi fără nici un ajutor financiar, femeia se străduieşte să-i îngrijească mormântul Irinei şi să-i facă toate pomenile, aşa cum cere tradiţia. Mai mult, anul trecut, în toamnă, cu mari sacrificii, a reuşit să o dezgroape pe măicuţă, la 7 ani de la moarte. “Abia am avut bani să spăl oasele fetiţei mele. Am făcut foamea mult timp ca să am de unde să fac o pomană. Dar voi face orice ca să mă îngrijesc de sufletul fetiţei mele, să aibă pe lumea ailaltă liniştea pe care nu a găsit- o pe pământ”, ne-a spus Elena Antochi.
Deşi Daniel Corogeanu a ieşit de ceva vreme din închisoare, acesta n-a venit să-i ceară iertare femeii pe care a nenorocit-o, luând viaţa fiicei ei. “L-am aşteptat şi îl tot aştept. Are să-mi dea banii pe care Irina i-a dus acolo, la Tanacu. Bani pe care fata mea i-a strâns cu greu în Germania”, mărturiseşte ea.

Fosta lui nevastă ar fi fost la proces

Pe lângă toate acestea, Elena Antochi e furioasă că Daniel Corogeanu ar vrea să slujească din nou în altar. “Eu înţeleg că oamenii l-au iubit. Poate a fost popă cu har. Dar să nu uite că atunci când s-a dus la mănăstire, la Tanacu, şi-a lăsat acasă femeia şi copilul. Exorcistul are un băiat. Fosta lui nevastă a venit atunci, când l-au adus la judecată. Eu am văzut- o. A venit să-l vadă acolo”, susţine mama Irinei Cornici.
Mai mult, femeia spune că toţi enoriaşii care mergeau la Tanacu, dar şi maicile, ştiau de viaţa de familie a lui Daniel Corogeanu. “El n-a ascuns asta. Ştie toată lumea acolo-n sat. Dar degeaba ştiu ăia, dacă el a lăsat frumuseţe de copil pe care-l are să crească doar cu mamă-sa ca să omoare el alţi copilaşi”, ne-a mai declarat, cu vocea tremurândă, femeia atât de încercată de soartă.

Îi scria mamei că vrea să-şi cumpere o locuinţă. Cu cei 4.000 € au făcut o fântână la mănăstire

Irina îi scria mamei sale că vrea să cumpere o casă cu banii strânşi cât timp a muncit în Germania.

În 2005, când Irina Cornici a mers să se călugărească la Mănăstirea Sfânta Treime din Tanacu, preotul Daniel Corogeanu i-a cerut tinerei să dea Bisericii toate bunurile sale. Astfel, Irina a adus la mănăstire 4.000 de euro, bani pe care îi câştigase muncind în Germania ca bonă. “I-au luat banii fetei mele şi-au făcut fântână la mănăstire. Şi Corogeanu nici n-a venit să vadă unde doarme pe veci copila mea, ca să-i ceară iertare c-a băgat-o în pământ de tânără”, susţine Elena Antochi.

Stareţul Iustin Pârvu i-a fost confident lui Corogeanu

Cea mai aprigă dorinţă a lui Daniel Corogeanu este să se întoarcă în sânul bisericii. Văzut de mulţi enoriaşi ca un preot cu har, călugărul ar da orice să obţină din nou acest statut.
Cazul Tanacu a fost însă o pată mare pe obrazul Bisericii Ordodoxe şi din acest motiv Corogeanu a fost renegat total de cler. Singurul care i-a acordat susţinere a fost părintele stareţ Iustin Pârvu (foto), care l-a primit în momentele sale de cumpănă sufletească în Mănăstirea Petru Vodă din Vaslui.
“Înainte să i se dea sentinţa, venea des pe aici. Stătea mult de vorbă cu stareţul Iustin Pârvu”, ne-a povestit un călugăr de la “Petru Vodă”. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, Corogeanu s-a refugiat pe la mănăstiri, călătorind numai noaptea, pentru a nu fi recunoscut. Probabil însă că visul său de a mai sluji nu se va împlini niciodată. Măicuţa Irina va fi mereu amintirea unui ritual de exorcizare care a cutremurat o lume întreagă.
Petru Corogeanu, tatăl călugărului, susţine că fiul său este conştient de acest lucru, dar că nu se poate obişnui cu ideea că haina monahală îi este interzisă cu desăvârşire. Potrivit părintelui său, fostul preot este în depresie şi refuză cu îndârjire să intre în contact cu alţi oameni sau cu familia lui.
 

Urmărește-ne pe Google News