Și fostul ministru de externe Shah Mahmood Qureshi, vicepreședinte al partidului Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI) al lui Imran Khan, a fost condamnat la 10 ani de închisoare de către tribunalul special înființat în închisoarea Adiala din Rawalpindi, unde ambii sunt închiși.

Cazul se învârte în jurul unei presupuse scurgeri de corespondență diplomatică secretă trimisă de ambasadorul Pakistanului la Washington către Islamabad pe vremea când Khan era prim-ministru. În martie 2022, cu o lună înainte de a fi înlăturat de la putere în urma unui vot de neîncredere, Imran Khan a apărut pe scenă la un miting, fluturând o hârtie despre care spunea că arăta o conspirație străină împotriva sa. Khan nu a menționat numele țării, dar ulterior a criticat foarte mult Statele Unite.

SUA şi armata pakistaneză au negat acuzațiile privind posibilul complot.

Acuzarea a declarat că acțiunile fostului premier echivalează cu scurgerea unui document clasificat și cu deteriorarea relațiilor diplomatice.

Imran Khan, care a fost declarat neeligibil timp de cinci ani, acuză armata că încearcă să îl împiedice să recâştige conducerea ţării.

Un purtător de cuvânt al PTI a anunțat că va contesta decizia instanței, pe care o consideră o bătaie de joc.

Alegerile generale din Pakistan vor avea loc pe 8 februarie.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News