Arşiţa îşi înfige dinţii de foc în câmpia prăfuită din care apare şi satul Parepa, la aproape 30 de kilometri de Ploieşti. Curtea bisericii şi a mănăstirii din localitate adăposteşte locul minunii de acum 75 de ani. De fapt, totul aici s-a înălţat ca urmare a iureşului creat printre oameni de întâmplarea din august 1935. Atunci, Mariei Petre, o fetiţă de nici 12 ani, i se arăta Dumnezeu.

A avut şi darul tămăduirii

Cel puţin aşa a po-vestit ea tuturor şi mulţi au crezut-o. Un bătrân cu păr şi barbă albe, cu ochi albaştri şi un chip de o blândeţe nemaivăzută i-a apărut dintr-un nor, spunându-i să povestească tuturor ce va auzi de la el. Iar bătrânul i-a spus că oamenii trebuie să se întoarcă la credinţă, să citească Biblia, să se pocăiască şi să ţină aproape de cele sfinte.

“Tatăl ceresc mi-a spus că mari necazuri se vor abate peste România, dacă poporul nostru nu va respecta legea ortodoxă: un război mare, cutremure, inundaţii, secete, foame, boli şi stăpânire rusească”, avea să povestească Maria celor care au avut urechi s-o audă. Tot bătrânul acela i-a spus că pe locul în care i-a apărut să spună patriarhului din acea vreme, Miron Cristea, să înalţe o biserică, o troiţă şi o capelă. I-a mai oferit, se pare, şi darul tămăduirii, dar şi al prorocirii, precum şi al cunoaşterii oamenilor încă din prima clipă în care-i vedea. Locul iniţial a fost acoperit, în timp, de undele tot mai hămesite ale lacului Parepa, dar poţi şi azi lua apă din fântâna cu apa vindecătoare, ridicată aproape de locul minunii, unde mii şi mii de oameni au venit să caute alinare de-a lungul timpului.

După acea binecuvântată întâlnire, Maria Petre a dus o viaţă de călugăriţă, în post, rugăciuni şi ajutor dat celor aflaţi în suferinţă. Nu s-a măritat şi n-a cunoscut bărbat niciodată. De aceea a şi fost supranumită “Fecioara din Parepa”. A fost interogată de Securitate, în vremea comunismului, chemată de Gheorghe Gheorghiu-Dej la Bucureşti, vizitată de sora lui Ceauşescu, dar şi de fostul Patriarh Teoctist. N-a fost aruncată în temniţă, dar Securitatea a ţinut-o sub observaţie tot timpul comunismului. În ziua îngropării ei, pe 7 iunie 1996, mii de oameni au fost martorii unui alt semn neobişnuit. În timpul slujbei oficiate de 20 de preoţi, pe cerul senin a apărut o cruce mare, făcută parcă din nori argintii.

E înmormântată în biserica din sat

Crucea a însoţit toată perioada ceremoniei, devenind tot mai pregnantă până la finalul slujbei mortuare. Acum, Maria Petre odihneşte chiar în interiorul bisericii pe care n-a mai apucat s-o vadă terminată. Dar oamenii ce vin şi azi aici, căutând sănătate la trup şi la minte, n-o vor uita niciodată pe “Fecioara din Parepa”

Oamenii se roagă şi acum la fotografia ei

Nicolae Petre (75 de ani), fratele mai mic al “Fecioarei din Parepa”, mai trăieşte şi azi în sat. Şi chiar după mai bine de 14 ani de la trecerea Mariei la cele veşnice primeşte în camera acesteia oameni care vin să se roage pentru ajutor. Vorbeşte despre ea doar cu “Fecioara”, sora lui fiind pentru el deja în rândul sfinţilor.

În apropierea bisericii, vecin cu proprietatea mănăstirii şi la doi paşi de locul întâmplărilor de acum 75 de ani, e casa lui Nicolae Petre, fratele mai mic al Mariei. De fapt, în curtea micuţă sunt două case, cea a lui nea Nicolae şi cea în care a trăit sora lui. “Ea a ridicat-o. Făcea singură cărămida pentru casă”, spune bătrânul, născut chiar în anul în care Maria vestea oamenilor că-l întâlnise pe Dumnezeu. Îmi arată camera “Fecioarei”: este plină de icoane şi de fotografii de-ale Mariei.

La «Fecioară» vin ofiţeri din armată şi din poliţie

“Icoanele sunt aduse de cei care caută sănătate şi rezolvarea problemelor de la «Fecioară ». Păi, domle, vin aici şi ofiţeri de armată, de poliţie, oameni grei, merg în genunchi cu lumânarea în mână de la intrare”, povesteşte nea Nicolae, cu vorbă repezită şi gesturi zvâcnite.

Nea Nicolae e nemulţumit însă de poziţia slujitorilor bisericii şi ai mănăstirii din Parepa faţă de faptele surorii lui. “Păi, donaţiile şi tot ce aduc oamenii ştiu să le ia pentru folosul lor, dar din «vrăjitoare» şi «ghicitoare » n-o scot”, zice, cu revoltă în glas, bătrânul. “În camera asta a venit şi Leana lui Ceauşescu”, sare el de la una la alta. “Nevastă- sa?”, întreb. “Nu, domle, sora lui. Avea şi ea nu ştiu ce probleme”.

Ultimul drum îl fac pe poteca din spatele casei, ce leagă locuinţa de terenul mănăstirii. E acelaşi drum făcut de Maria acum 75 de ani, când Dumnezeu i s-a arătat şi i-a vorbit. Acum, au rămas doar semnele ridicate de oameni în memoria acelui eveniment: biserica, troiţa, capela şi fântâna. “Eu ştiam de mult cum or să fie vremurile astea, că mi-a spus «Fecioara » înainte să moară”, zice nea Nicolae în timp ce ne strecurăm pe poteca năpădită de buruieni. “Nicolae, o să fie tot mai rău, tot mai greu! O să moară lumea de foame! Aşa mi-a spus”.

Chemată de Dej

Tot Nicolae Petre, fratele Mariei, povesteşte cum Gh. Gheorghiu-Dej a dat ordin, pe la începutul anilor 60, să-i fie adusă “Fecioara”.
“Domnule, au venit trei securişti, cu o Volgă neagră. Voiau s-o ia cu forţa, dar cum o băgau în maşină, aia nu mai voia să pornească. Cum o dădeau pe «Fecioară» jos, cum îşi revenea maşina. Au tot încercat aşa, până când unul dintre ei a rugat-o smerit: «Vă rugăm noi să veniţi, că, dacă nu vă aducem, ne împuşcă şeful». Ăla de i-a vorbit aşa era şoferul lui Dej”, povesteşte Nicolae Petre.

Ceauşescu o făcea vrăjitoare

“Abia atunci, cu încuviinţarea «Fecioarei », au putut să pornească maşina. Acolo, Dej a privit-o cu suspiciune, la început, dar când ea i-a spus că tot ce prevăzuse se şi împlinise, a devenit înţelegător. Chiar i-a cerut sfatul, a rugat-o să-i spună ce ar putea urma, pentru el şi pentru ţară. Nu ştiu ce i-a răspuns ea, însă Dej a fost amabil, după aceea. Doar a rugat- o să nu facă vâlvă printre oameni. Dar era şi Ceauşescu acolo. Ăsta n-a scos-o din «vrăjitoare», dar Dej i-a spus: «Tu să-ţi vezi de treaba ta» şi a tăcut, că încă nu era el şeful”, spune nea Nicolae.

fotografii: Gabriel Pătruţ

Urmărește-ne pe Google News