Gabriela e revoltată că, deşi cei din familia sa au renegat- o ani la rând şi au căutat- o doar când aveau nevoie de bani, tot ei o acuză acum că îşi neglijează mama, aflată într-o stare gravă pe patul de spital. Mai mult, spune vedeta Kanal D, fratele ei o agresează verbal şi, câteodată, şi fizic, de câte ori prinde ocazia. La fel s-ar fi întâmplat în urmă cu o săptămână, când Gabriela se pregătea să plece în Turcia.

“Sâmbăta trecută, fratele meu m-a agresat, m-a împins şi mi-a spus că mă omoară… Vreau să mă duc la poliţie să depun o plângere împotriva lui, pentru că nu este prima dată când sunt agresată de propriul frate”, ne-a povestit Gabriela, care nu a ajuns nici până acum la mama sa la spital. “N-am crezut că e bolnavă nici o secundă. Practic, mama şi fratele meu mă sunau de câteva ori pe an, ca să-mi ceară bani. Acum o lună, mama a venit din nou la mine, cu tot cu fratele meu, şi mi-a făcut scandal”, a mai spus Gabi.

«M-a jignit şi a sărit la bătaie»

“Mi-a cerut bani şi, când i-am spus că n-am, a început să zică de faţă cu soţul meu că o să afle toată lumea cine sunt eu. Credeţi-mă, n-am nimic de ascuns, n-am făcut nimic de care să-mi fie ruşine. Fratele meu m-a jignit, am martori toţi vecinii şi vânzătoarea de la chioşcul de ziare că a sărit la bătaie, pentru că nu voiam să-i mai dau bani. Am avut noroc cu Marcel, care a înţeles situaţia şi care a intervenit, că altfel o păţeam”, a mai afirmat ea.

“Nu mi-aş fi dorit să se ajungă la asta şi să ştie toată lumea drama prin care trec din punct de vedere al familiei. Am preferat însă să spun eu adevărul tocmai ca să nu las loc de interpretări şi de răutăţi”, a conchis prezentatoarea Kanal D.

Mama ei este în stare critică

Starea Didinei Cristea este tot critică şi nimic nu s-a modificat faţă de zilele trecute. Mama Gabrielei e bolnavă de pancreatită şi e în continuare conectată la aparate. “Didina Cristea e şi acum ventilată artificial, pentru că nu poate respira singură. Medicii sunt rezervaţi”, ne-a spus Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar.

Urmărește-ne pe Google News