La rândul său, guvernul israelian, pentru prima dată în istorie, a ordonat evacuarea unui întreg oraș. Pe 15 octombrie, autoritățile au evacuat în centrul țării locuitorii orașului Sderot, situat în deșertul Negev, lângă granița de nord a Fâșiei Gaza, din sudul țării. În oraș locuiesc 36.000 de oameni, relatează Mako, unul dintre cele mai mari site-uri de știri din Israel.
Primarul din Sderot, Alon Davidi, declara duminică de dimineață: „Hamas și Jihadul trebuie anihilate complet. Trebuie să încurajăm oamenii noștri și conducerea țării și să le spunem clar: ori ei, ori noi! Hamas și Jihadul nu trebuie să fie aici. Vrem să nu mai auzim sirenele, vrem să nu mai alergăm pentru a vedea cine vine primul la adăposturi și își salvează viața!”.
Viceprimarul Elad Kalimi a declarat pentru The Times of Israel că orașul a suferit 75 de lovituri directe cu rachete de când Hamas a atacat Israelul, declanșând un război care se află acum în a zecea zi.
Sderot este primul oraș israelian pe care guvernul a decis să-l evacueze complet. Kalimi estima că aproximativ două treimi din locuitorii orașului fuseseră deja evacuați până duminică de dimineață, iar ceilalți urmau să plece până seara.
Primarul Alon Davidi a explicat cum se așteaptă să arate zona, după război: „Vom avea nevoie de o reabilitare îndelungată. Sunt primar al Sderotului de 10 ani. Am început cu 21.000 de locuitori și am ajuns la 36.000 de locuitori, aproape dublându-se populația. Acest trend nu trebuie să se oprească. Va trebui să avem aici un plan pe termen lung, cu societatea israeliană și guvernul israelian, pentru a restabili încrederea. Nu este vorba doar de rachete de care te ascunzi și de care fugi, frica este legată de infiltrarea teroriștilor. Va trebui să producem sisteme de apărare adecvate, adaptate acestei amenințări și să le redăm încrederea oamenilor că avem grijă de ei. Nu trebuie să intrăm într-o situație de supraviețuire, vrem să ne dezvoltăm în continuare”.
Guvernul, susținut de donații private, plătește hoteluri pentru a adăposti evacuații din Sderot, în Tel Aviv, Ierusalim și Eilat. Serdot este cel mai mare oraș israelian apropiat de Fâșia Gaza, la mai puțin de 10 km distanță de granița nordică a acesteia.