Cercetarea Apocalipsei a dus la apariţia unei noi ştiinţe, eshatologia. Aceasta se ocupă cu “sfârşitul istoriei”, instaurarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi “lumea care va să vină”(Evrei 2, 5).

Periodic, apar variante despre sfârşitul lumii, iar ultima este aceea că pandemiile care acaparează pământul, de la cea aviară până la cea porcină, ar fi o prevestire biblică privind sfârşitul lumii.

Astfel, în capitolul 15 există descrierea celor şapte cupe ale mâniei pe care Dumnezeu le aruncă asupra oamenilor: “Şi s-a dus cel dintâi (înger – n.r.) şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul Fiarei şi care se închinau chipului Fiarei. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit”.

Urmărește-ne pe Google News