UPDATE 13:20: Slujba de Paște de la Vatican s-a încheiat. În timpul mesajului Urbi el Orbi Papa Francisc şi-a exprimat „tristeţea” în urma atentatelor comise în Sri Lanka care au îndoliat duminica Paştelui Catolic, declarându-se aproape de „toate victimele acestei crude violenţe”.

Am aflat cu tristeţe ştirea privind aceste grave atentate, care exact azi, în duminica Paştelui, au adus doliu şi durere în mai multe biserici şi în alte lăcaşuri de rugăciune din Sri Lanka”, a spus Papa în tradiţionalul mesaj „Urbi et Orbi” (către cetate şi lume) de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru

„Vreau să-mi exprim afecţiunea şi apropierea faţă de comunitatea creştină, care a fost lovită în timp ce se reculegea în rugăciune şi faţă de toate victimele acestei crude violenţe. Îi încredinţez Domnului pe cei care au pierit tragic şi mă rog pentru cei răniţi şi pentru toţi cei care suferă din cauza acestui eveniment dramatic„, a continuat Suveranul Pontif.

În timpul slujbei de Înviere, la Bazilica Sfântul Petru, Papa Francisc  le-a cerut credincioşilor să nu trăiască pentru lucruri trecătoare, cum ar fi bogăţia sau succesul, ci pentru Dumnezeu.

Cea de-a șaptea slujbă de Paște în calitate de papă, Suveranul Pontif și-a centrat predica în jurul relatării biblice despre femeile care au mers la mormântul lui Iisus, pe care l-au găsit gol, iar piatra care astupa intrarea în mormânt, dată la o parte.

„Dumnezeu îndepărtează chiar şi cele mai grele pietre care ne zdrobesc speranţele şi aşteptările: moartea, păcatul, teama, tot ce-i lumesc”, a spus Papa Francisc.

„Există o altă piatră care adesea astupă inima: piatra păcatului. Păcatul seduce. Promite lucruri uşoare şi rapide, prosperitate şi succes, dar apoi lasă în urmă doar singurătate şi moarte. Păcatul caută viaţa printre morţi şi sensul vieţii în lucrurile trecătoare”, a spus papa Francisc.

Mesajul papei cu ocazia Paștelui a fost: „Să cerem harul de a nu ne lăsa purtaţi de curent, de marea problemelor noastre; harul de a nu eşua pe bancurile păcatului sau de a ne izbi de recifele deznădejdii şi fricii”.

În timpul liturghiei, Papa Francisc a conferit sacramentele botezului şi confirmării unui număr de opt credincioşi nou convertiţi, provenind din Italia, Albania, Ecuador, Indonezia şi Peru.

În duminica Paştelui, liderul spiritual în vârsta de 82 de ani a celor 1.3 miliarde de credincioşi romano-catolici din întreaga lume va săvârşi liturghia în Piaţa San Pietro şi va citi tradiţionalul mesaj pascal „Urbi et Orbi” (cetăţii şi lumii), scrie Agerpres.

Catolicii din întreaga lume marchează duminică Învierea Domnului, cu o săptămână mai devreme decât Paștele ortodox. În bisericile romano-catolice s-a oficiat, sâmbătă seară, Vigilia pascală, slujba care celebrează ieşirea lui Iisus Hristos din mormânt.

Înalt Preasfinția Sa Ioan Robu, arhiepiscop-mitropolit de București, le-a transmis credincioșilor catolici un mesaj despre curajul credinței și despre „bucuria veche de peste 2000 de ani, izbucnită în fața unui mormânt”.


Citește și: Turul secund al alegerilor prezidențiale din Ucraina. Petro Poroșenko și Volodimir Zelenski se luptă pentru mandatul de președinte


 

Urmărește-ne pe Google News