1 comentariuDaniel Caraivan, 41 de ani, traversează repede strada principală din centrul orașului Făurei cu Florina, soția lui. Îi salută un bătrân așezat pe-o bancă, iar după câteva secunde le dă „bună ziua” o femeie de vreo 50 de ani. La o scară de bloc, Daniel îl întâlnește pe domnul Gicu, tatăl unui prieten, și se oprește să schimbe câteva vorbe. În această localitate din Brăila cu în jur de 3.000 de locuitori dai constant de cunoscuți.
În miezul orașului, doi maidanezi se fugăresc, câțiva oameni se adună la Casa căsătoriilor, iar niște tineri stau la povești în apropierea Casei de cultură. Nici la magazinul mixt nu e vreo mișcare într-o zi de vineri la amiază.
Daniel pășește încrezător pe trotuar și când merge singur, și când își ține soția de braț. Nu are temeri din cauza protezei de la piciorul drept sau din pricina ochiului la care și-a pierdut complet vederea.
Face parte din minoritatea romă din Făurei, care cuprinde cam 10% dintre locuitori. În ultimii 13 ani, a convins romii din localitatea lui și din împrejurimi să-și declare etnia la recensământ, a îndemnat tinerii din comunitate, mai ales fetele, să urmeze o facultate și a pus la cale diverse proiecte în cadrul propriului ONG, Asociația Danrom.
Astăzi este doctorand la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) București și membru al Grupului de Dialog și Cooperare pentru Incluziunea Romilor inițiat de Banca Mondială. A reușit toate astea după o lungă perioadă în care s-a luptat „să nu pice în depresie”.
„La 7 ani, mi-a spus un copil că sunt țigan”
Daniel îl auzea frecvent pe tatăl lui, Ionel Caraivan, cum exersa la acordeon. Din casa lor muzica ieșea pe toate ferestrele. Despre tatăl lui, nevăzător, preferă să spună că era muzician, nu lăutar, căci interpreta și piese clasice.
În comuna Cireșu din județul Brăila, unde a locuit în primii ani de viață, dar și în Făurei, Daniel ține minte că tatăl său era integrat. Ceilalți nu se purtau altfel cu el sau cu familia din cauza etniei sau a dizabilității vizuale.
„La 7 ani mi-a spus un copil – a vrut să mă jignească – că sunt țigan. I-am zis mamei mele acasă și ea a răspuns că nu suntem diferiți de ceilalți. Discuția m-a ajutat”, povestește Daniel. S-a agățat de acele cuvinte când i-a fost cel mai greu. În copilărie a trecut printr-o operație oftalmologică menită să-i salveze vederea, dar aceasta nu a reușit și și-a pierdut-o complet la un ochi.
După ce s-au mutat în Făurei, la mijlocul anilor ‘90, a frecventat mai multe luni singura școală de aici. Nu vedea scrisul de pe tablă nici din prima bancă, așa că a făcut ultimul an de gimnaziu la Liceul pentru Deficienți de vedere din Buzău.
Locuia într-un internat la 40 de kilometri de casă, iar primele luni departe de familie au fost „groaznice”, își amintește el. „Am plâns mult, erau colegi care se cunoșteau din clasa I, eu am venit într-a VIII-a și m-au acceptat un pic mai greu”, povestește acesta într-unul dintre cele două localuri ale orașului, unde ne-am adăpostit la timp de vijelie.
A continuat liceul la aceeași instituție din Buzău. Nici acolo și nici mai târziu n-a ezitat să-și asume etnia. Asta pentru că părinții, mai explică el, nu-l îndemnaseră niciodată s-o ascundă.
Accidentul
În vara lui 2001, Daniel aștepta în gara din Făurei trenul care urma să-l ducă la București. Voia să-și depună dosarul la Facultatea de Asistență Socială. Când s-a anunțat cursa, a traversat spre linia respectivă și n-a observat un alt tren care se retrăgea la depou cu spatele fără semnal sonor. În urma acelui accident și-a pierdut piciorul drept și atunci, la 19 ani, s-au oprit toate planurile, inclusiv privind educația.
„A fost perioada în care a trebuit să lupt cu mine, să nu pic în depresie”, își amintește Daniel. „Am fost psihologul meu. Eram într-un oraș mort, nu era niciun ONG care să te ajute ca socializare. Tata câștiga bănuți cât să supraviețuim. Muzica m-a ajutat, ascultam muzică de acordeon, muzică clasică. Îmi doream să vină momentul în care să fac ceva cu viața mea”.
Un an a trebuit să se descurce fără proteză la picior, apoi, el și familia au strâns bani din donații. Însă la începutul anilor 2000, costurile ridicate nu erau singura problemă. Protezele de calitate slabă la care avea acces îi complicau deseori situația: „Mult timp m-am chinuit cu proteze cu care cădeam pe stradă”.
Abia în 2009 a avut acces la una performantă, printr-un proiect al unui medic din Italia care le-a oferit proteze câtorva tineri din România. A fost schimbarea ce i-a dat curajul să se înscrie la facultate și să se angajeze. O avea alături și pe Florina, soția lui, întotdeauna gata să-l motiveze.
Soția română s-a declarat de etnie romă la recensământ
Florina a greșit o cifră când a trimis un mesaj pe telefon prin 2007. Textul a ajuns la Daniel, au tot vorbit prin SMS-uri, după aceea ea l-a sunat și câteva luni mai târziu l-a vizitat în Făurei. Daniel nu avea cum să călătorească singur până la Timișoara, explică el, iar de la accident nu mai luase trenul.
În același an, Florina și-a lăsat serviciul de electronistă și s-a stabilit în Făurei. „Necazurile ne-au unit. Suntem compatibili și putem să răzbim”, spune ea. „Chiar dacă fac parte din lumea majoritară, din 2011, de când s-a făcut recensământul, am spus că sunt de etnie romă, având în vedere că sunt căsătorită cu un etnic rom”, mai povestește Florina.
Înainte să-l cunoască pe Daniel spune că nu avea o părere foarte bună despre romi, din cauza unor probleme cu niște persoane de etnie din satul ei. Bănuia însă că Daniel e rom, căci îi vorbise la telefon despre tatăl său lăutar. Părinții ei l-au acceptat îndată și s-au lăudat mereu că au „un ginere deștept”.
„Nu au mai trecut etnia romă, pentru că voiau să dispară statistic”
2010 a rămas în istoria personală a lui Daniel Caraivan drept anul în care și-a reluat drumul, după aproape un deceniu. S-a angajat ca expert pe problemele romilor la Primăria Făurei – formarea a făcut-o în cadrul unui proiect al Agenției Naționale pentru Romi – și și-a plătit din salariu studiile în administrație publică.
Până atunci nu-și amintește să fi existat romi cu facultate în orașul lui. „Avem astăzi ingineri, medici”, se mândrește Daniel. Majoritatea locuiesc în orașe mai mari precum Constanța.
Pe unii dintre acei tineri chiar el i-a încurajat să termine liceul și să meargă la facultate. Când erau elevi, convingea părinții să-i lase la ore, se ducea în comunități cu soția lui. La prima încercare, acum 13 ani, s-a zbătut pentru patru adolescenți, iar doi au absolvit în cele din urmă clasa a XII-a, ne povestește.
Într-o zi, l-a mustrat pe un învățător de la o clasă cu elevi majoritar romi. Acesta scrisese pe tablă, pentru niște copii în primul an de școală, care încă nu știau să citească, mesajul: „Spălați-vă pe mâini!”. Și îi așezase pe români separat de restul, mai spune Daniel Caraivan.
Încă lucra pentru primărie când a avut loc recenzarea din 2011. Tot cu soția s-a dus din poartă în poartă ca să-i determine pe romi să își asume etnia, să nu se mai teamă. S-au declarat în jur de 330, spune Daniel, față de 109, câți fuseseră înregistrați înainte. Reprezentau 10% din populația orașului.
„Pentru etnia romă, recensământul de anul acesta înseamnă unitate. (…) Asumarea identității etnice înseamnă respect față de părinții noștri, față de bunicii noștri și față de întregul neam din care facem parte. Asumă-ți etnia, fii mândru că ești rom!”, transmitea el, în timpul recensământului pentru 2021, într-un video urcat pe contul său de Facebook.
De data aceasta, Daniel și Florina au dus munca de convingere în comune din județul Brăila, precum Unirea și Șuțești. „Într-un anumit oraș, operatorii nu au mai trecut etnia romă, pentru că voiau să dispară statistic”, spune bărbatul dezamăgit.
Primăria din Făurei transmite că încă nu are informații despre numărul romilor declarați la cea mai recentă recenzare.
De ce e atât de important ca locuitorii să-și asume identitatea etnică? „S-au deschis linii de finanțare (special pentru zone vulnerabile, n.r.), dezvoltarea comunitară ar fi mai ușoară”, explică Florina. Situația de-aici e similară cu cea din toate localitățile uitate ale României. Oamenii pleacă la muncă în străinătate sau fac naveta, în acest caz, la Brăila și Buzău. Sunt angajați, de pildă, la firme de cablaj sau la CFR.
Studentă din Făurei: „Ne-a implicat în proiecte ca să fim un model pentru ceilalți”
Din 2012, Daniel și Florina Caraivan își desfășoară activitățile sub umbrela ONG-ului pe care l-au înființat, Asociația Danrom. De-a lungul anilor, au avut ca parteneri diverse organizații din țară, precum Agenția Împreună, coordonată de sociologul Gelu Duminică, și Asociația Pro Democrația.
Printre primele proiecte s-a numărat grupul de educație electorală din care făceau parte tineri din PNL, PSD și PDL. Le-au vorbit tuturor localnicilor, indiferent de etnie, despre importanța votului. Și i-au liniștit, spune Daniel Caraivan, că nu există nicio cameră ascunsă în cabina de vot și că nu se pun rău cu niciun politician dacă fac o anumită alegere.
O altă inițiativă are legătură cu îndrumarea tinerilor romi să-și continue educația. Le-a propus, de asemenea, să le mărturisească și altora povestea lor și să fie transparenți în ce privește apartenența etnică, „fără teama că vor avea de suferit în mediul universitar sau la locul de muncă”, subliniază el.
„Ne-a susținut să aplicăm la facultate, să nu renunțăm. Ne-a implicat în proiecte ca să fim un model pentru ceilalți. În pandemie am făcut întâlniri online și le dădeam curaj elevilor și studenților romi care voiau să aplice pentru programul de burse Roma Education Fund (anul acesta s-a întrerupt, n.r.)”, povestește Georgiana Gutui, 26 de ani, rezidentă la obstetrică-ginecologie în Constanța.
Georgiana se numără printre cei cărora Daniel le-a scris recomandare când au aplicat pentru locurile destinate romilor la universitate. Una dintre dorințele tinerei este să le ofere într-o zi sprijin femeilor din Făurei: „Vreau să mă întorc în comunitate și, în primul rând, să informez”.
De ce ești tu rom?
Astăzi, Daniel Caraivan e activ mai mult în localitățile de pe lângă Făurei ca parajurist – consultant pe subiecte juridice – într-un program-pilot din fonduri norvegiene. Datorită colaborării cu RomaJust – Asociația Juriștilor Romi – poate, de pildă, în cazuri de discriminare, să ceară ajutorul unor avocați pro bono.
O altă parte din timp o dedică cercetării. S-a hotărât să analizeze prezentul romilor și o face în cadrul programului doctoral al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. „Avem colegi care scriu despre trecut, sclavie, Holocaust, ceea ce este foarte important. Dar acum văd și o nouă identitate culturală a romilor, pentru că mai avem puține meserii tradiționale. Poți, de exemplu, să întrebi un tânăr din neamul ursarilor care face studii superioare: De ce ești tu rom? Ce te identifică pe tine ca rom?”.