Dioceza din sud-vestul Poloniei este afectată de acest scandal după ce au apărut informații în septembrie anul trecut despre o orgie la domiciliul unui preot din orașul Dabrowa Gornicza.

Preotul, identificat doar ca Tomasz Z. din cauza legilor poloneze privind protecția vieții private, a fost plasat în arest preventiv, după ce a fost arestat luni.

El riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

„Trei dintre acuzații se referă la infracțiuni descrise în legea privind combaterea dependenței de droguri și sunt legate de furnizarea de droguri, una dintre acestea este legată în plus de… infracțiuni împotriva libertății și decenței sexuale”, a declarat pentru agenția de stat PAP un purtător de cuvânt al procuraturii locale.

Cea de-a patra acuzație se referă la omisiunea de a ajuta o persoană care se confruntă cu o amenințare la adresa vieții sau a sănătății sale.

Potrivit presei poloneze, un bărbat a leșinat la petrecere după ce a luat prea multe pastile pentru disfuncții erectile.

Unul dintre participanții la petrecere a chemat o ambulanță, dar când paramedicii au sosit, li s-a refuzat intrarea și au putut să îi acorde ajutor medical bărbatului decât după ce a fost chemată poliția, potrivit relatărilor presei.

Articolele din presă menționau că bărbatul practica prostituția, dar procuratura a negat acest lucru.

Procurorii spun că trei bărbați au luat parte la eveniment – bărbatul care s-a prăbușit, preotul Tomasz Z. și bărbatul care a chemat ambulanța.

Episcopul diocezei a demisionat anul trecut, a anuțat Vaticanul la momentul respectiv, fără a oferi un motiv pentru demisia acestuia.

Tomasz Z. a fost scos din rândul clerului anul trecut, după ce presa a relatat despre presupusa orgie sexuală.

În paralel cu activitatea procuraturii, biserica va desfășura și propria anchetă în cazul lui Tomasz Z., investigație ale cărei rezultate vor fi transmise Vaticanului, a precizat, pentru Reuters, biroul de presă al diocezei Sosnowiec.

Fotografie ilustrativă / Sursa: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News