“M-am angajat în 1962. În acel an a început popularea lacurilor cu puiet, cam 1.000 de kilograme de puiet la hectarul de luciu de apă, iar primul lac care a fost amenajat ca pescărie a fost Sulimanu, pe care a avut până de curând o unitate de pescuit şi recreere Dan Bittman. Aduceam puietul de la Timişoara (nimeni nu ştie de ce erau crescătoriile tocmai acolo – n.r.), îl deversam aici, apoi îl creşteam. În bazinele unde peştele era deja mare, băgam plasele”, îşi aminteşte Vasile Dianu.

Balta Sulimanu este unul din lacurile populate cu crapi despre care vorbeşte bătrânul pescar. Acest lac a fost făcut celebru, acum câţiva ani, de Dan Bittman

În paranteză fie spus, balta Sulimanu îşi trage numele de la un popas otaman în drumul turcilor dinspre Giurgiu către Brăila şi Moldova. Planul anual era stabilit pentru fiecare lac în parte, în funcţie de mărimea luciului de apă, dar media pe toată Valea Mostiştei era de aproximativ 700 de tone de peşte.

“Dacă înmulţiţi cu 46 de ani de activitate, aflaţi cât peşte am scos din aceste lacuri”, ne spune, râzând, Vasile Dianu, în timp ce face semn cu unul din cele două bastoane pe care se sprijină.

“De anul trecut am început să trag mai greu şi a trebuit «să cuplex 4X4»”, explică pensionarul, râzând în continuare, existenţa celor două cârje.

N-avea voie să mănânce din peştele prins

Înainte de 1990, peştele de aici lua calea fabricilor de conserve din Grădiştea şi Filaret, dar ajungea şi la afumătoria din Sultana. Teoretic, angajaţilor unităţii piscicole le era interzis să ia din peştele prins pentru consum propriu, dar, practic, nu stătea nimeni cu biciul pe ei, aşa că “o puneau” de-un festin pe malul apei după ce scoteau plasele.

“Desfăceam în două vreo cinci, şase crapi, îi înfigeam în beţe şi îi frigeam la jar… Mai spărgeam şi-un usturoi lângă… Ei nu ne dădeau voie să luăm nici un peşte, dar cum să nu mănânci, dacă eşti pe malul lacului şi pescuieşti cu sutele de tone? Adică, zău aşa, cum să-i interzici pescarului să mănânce peşte?”, ne-a mai povestit bătrânul.

A schimbat macazul către apicultură

La bătrâneţe, Vasile Dianu a dat pescuitul pe apicultură

De când se deplasează greu, cu “4X4”, cum îi place să glumească, Vasile a fost forţat să renunţe la a mai arunca undiţa pe luciul apei. Îşi umple însă timpul cu un alt hobby, nu nou, ci vechi, din tinereţe: apicultura. Are 30 de familii de albine şi se plânge că a fost şicanat de un individ care a adus în zonă albine norvegiene şi caucaziene, care nu fac miere, ci doar fură de la cele româneşti.

“Domnule, veneau albinele astea, omorau mătcile mele şi cărau mierea. Am făcut plângere şi l-am gonit cu albinele lui caucaziene de aici”, ne-a spus Vasile oful lui, încântat de deznodământ.

Şi femeile s-au lăsat cucerite de acest hobby

Soţii Manea merg împreună la pescuit

De ce este Valea Mostiştei “Raiul pescarilor”? Mirela Manea, din Bucureşti, cea mai norocoasă pescăriţă de pe balta Fundulea, ne-a făcut o demonstraţie. Practică acest hobby, cu soţul, de 7 ani şi a prins până acum în jur de 100 de kilograme de peşte – cel mai mare avea 3,8 kg. Pe cel scos din lac în faţa noastră l-a aruncat înapoi, pentru că l-a considerat prea mic – avea doar 250 de grame!

Sub lacul Mostiştea se ascund trei localităţi-fantomă

Între anii 1983 şi 1987, văile Argova şi Vânăta din Câmpul Argovei au fost barate cu diguri, dând salbe de lacuri. Cel mai mare este lacul Săruleşti, cu un luciu de apă de 420 de hectare. Lungimea lacului este de 20 de kilometri, lăţimea maximă, de 600 de metri, iar adâncimea ajunge, pe alocuri, la 11 metri.

Pe fundul acestor lacuri formate artificial există o ciudăţenie a administraţiei publice: localităţile-fantomă. Satul Preasna Veche, de exemplu, are în continuare cod poştal, 917124, dar este la 11 metri sub lac. La fel localitatea Codreni, cod poştal 917121, sau Lunca, 917276 – ambele, sate cu “locuitori subacvatici”.

Specula cu terenuri a ridicat hectarul la peste 200.000 €

Pe lângă faptul că este “Raiul pescarilor”, Valea Mostiştei a fost, o perioadă, şi raiul speculanţilor cu terenuri. Pe la începutul anilor 2000 a fost aici o vânzoleală teribilă în scopul cumpărării de terenuri lângă autostrada Bucureşti-Constanţa.

Foarte mulţi rechini imobiliari, în special cu firme cipriote, îi plimbau pe localnici cu maşinile, le arătau câteva teancuri cu dolari, îi ameţeau şi le luau terenurile pe nimic. Apoi vindeau la preţuri şi de zece ori mai mari, după care următorul cumpărător revindea şi el la suprapreţ, hectarul ajungând la 220.000- 250.000 de euro. În acest moment, terenurile agricole de lângă autostradă au căzut la 10.000 de euro pe hectar. Şi se cultivă rapiţă pe ele…

Urmărește-ne pe Google News