Polițiștii au pus, astăzi, în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere pe numele bărbătului. Profesorul este cercetat într-un dosar penal privind „săvârşirea infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor in formă continuată”.

Anterior, pe 9 aprilie, Secţia 9 de Poliție a fost sesizată de directorul unei instituţii de învăţământ, din Sectorul 2, despre faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că bărbatul este cadru didactic la Liceul Teoretic Lucian Blaga Bucureşti.

„În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei. De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi professor ar fi început o relatie nepotrivită din decembrie 2023, când aceasta avea 17 ani”, a transmis poliția.

După percheziţiile la domiciliul bărbatului, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.

Foto: toe.hubproedus.ro

Urmărește-ne pe Google News