Poliţiştii antidrog au verificat 12 indivizi asupra cărora exista suspiciunea că au avut în celule stupefiante. Puşcăriaşii sunt anchetaţi acum pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri și introducere de obiecte interzise în penitenciar. Din anchetă a reieșit faptul că substanțele au fost introduse în penitenciar cu ocazia vizitelor de care au beneficiat acești deținuți.
Acțiunea s-a realizat în baza colaborării dintre Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog şi structuri de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București.
În acest caz a fost implicat şi un funcționar public cu statut special din cadrul Penitenciarului Spital București Jilava care, în schimbul unor sume de bani, a introdus telefoane mobile în spațiul de deținere. Pe numele acestuia a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore în vederea continuării cercetărilor.
 

Urmărește-ne pe Google News