Poliţiştii din Botoșani i-au semnalizat șoferului să oprească, însă acesta a plecat de pe loc cu turarea excesivă a motorului şi patinarea roţilor motoare. 

Întrucât bărbatul a continuat să conducă, poliţiştii au urmărit autoturismului cu autospeciala de poliţie, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice, pe o distanţă de câtiva kilometri, până la ieşirea din localitatea Răchiţi.

Poliţiştii au executat cinci focuri de avertisment, în plan vertical şi înspre pneuri. În urma utilizării armamentului nu au rezultate victime sau pagube materiale.

IPJ Botoşani:

Șoferul a oprit apoi mașina, iar polițiștii l-au identificat. Este vorba de un tânăr de 23 de ani din comuna botoșăneană Mihălăşeni. 

El a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Tânărul a refuzat să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  

Conducătorul auto a fost amendat cu peste 4.000 de lei, pentru conducere agresivă, neoprire la semnal şi conducere pe sensul opus de mers. 

El a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Botoşani.

Urmărește-ne pe Google News