Ştrandul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea și-a
deschis porțile imediat, după ce autoritățile au anunțat că România intră în
stare de alertă. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea a afirmat că
ştrandul a fost deschis începând din 16 mai, deoarece la acea dată normele
legale nu făceau referire în mod distinct la funcţionarea ştrandurilor.

“Ştrandul este închis. El a fost deschis în contextul în care, de vineri, a guvernat acea hotărâre 24 din 15 mai a CNSU, care nu impunea astfel de restricţii. În consecinţa HG dată luni, care spune că nu se permite funcţionarea plajelor şi ştrandurilor, ştrandul a fost închis. În weekend au fost vreo 40 (de persoane la ştrand – n.r). Noi l-am deschis în condiţiile în care la acel moment nu exista nici o restricţie, nu era nici una distinctă, iar în momentul în care a apărut una distinctă (prevedere legală – n.r.) l-am închis”, a explicat, Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al primăriei, pentru Agerpres.

Mai mult, săptămâna trecută, Primăria Râmnicu
Vâlcea a anunţat că din 15 mai se vor deschide parcurile şi locurile de joacă
din oraş, Grădina Zoologică şi Ştrandul Ostroveni, precizând că la ştrand
intrarea va fi limitată astfel încât să poată fi păstrată distanţa de siguranţă
între cei prezenţi.

O reacție a venit și din partea lui Marcel Vela, ministrul afacerilor interne.

“Aşa cum ştiţi, piscinele nu sunt deschise şi este ilegal să deschizi piscine, ştranduri sau alte locuri de agrement care pot fi un pericol de infectare. Dacă la Râmnicu Vâlcea există o asemenea situaţie, ea va fi sancţionată conform legii şi vă mulţumesc pentru că ne-aţi sesizat”, a spus ministrul Vela.

Urmărește-ne pe Google News