În acest dosar, trei persoane au fost reținute de DIICOT pentru constituire de grup infracțional organizat și contrabandă, iar pe 13 noiembrie Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit procurorilor, în luna martie cei trei au constituit în România o grupare care a introdus ilegal din Ucraina în țara noastră, prin sustragerea de la controlul vamal, prin punctul de trecere a frontierei Siret, pietre semiprețioase de chihlimbar. Anchetatorii susțin că în perioada martie – noiembrie, membrii grupării au introdus ilegal în țară cantitatea totală de 5.151,56 de kilograme de chihlimbar.

După introducerea în țară, marfa era depozitată de liderul grupării, care, ulterior, o transporta și preda, în vederea expedierii, prin intermediul societăților de curierat și transport internațional, către destinatari din Polonia, Ungaria, Lituania și Cehia, sub forma unor colete poștale, cu greutăți cuprinse între 25 și 30 de kilograme, declarându-se, în mod nereal, că acestea ar conține diferite bunuri.

Pe 11 noiembrie, anchetatorii l-au prins în flagrant delict pe unul dintre membrii grupării, care avea asupra lui 75 de kilograme de chihlimbar brut provenit din contrabandă. Tot atunci, procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO, au făcut patru percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov şi Suceava, în urma cărora au fost descoperite alte 584 de kilograme de pietre semipreţioase.

De asemenea, a fost aplicată măsura sechestrului asigurător asupra a 2.000 de euro și 600 de lei, fiind ridicate totodată, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri, telefoane mobile și un laptop.

Urmărește-ne pe Google News