Dornici de distracție, în perspectiva ultimului weekend din sezonul de vară, turiştii s-au îngrămădit în fața localului pentru o ”cântare” a manelistului Vali Vijelie, fără să ţină seama de măsurile de distanţare fizică.

Alertați prin serviciul de urgență, poliștii și-au făcut apariția la fața locului. Echipajele de poliție au acoperit muzica de petrecere cu sunetul de la sirene.

Patronul localului, amendă de 2.500 de lei, cântărețul – 1.000 de lei

Petrecerea s-a spart, şi atât cântăreţul, cât şi administratorul localului, au fost amendaţi.

”În zona Mamaia-Sat, mai multe persoane s-au adunat pentru a urmări interpretarea live a unui cântăreț. Polițiștii au folosit rampele autospecialelor din dotare împreună cu avertismentele verbale pentru a dispersa multimea”, a transmis Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

Administratorul societății s-a ales cu o amendă în valoare de 2.000 de lei pentru organizarea de petreceri, interpretul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 de lei.

IPJ Constanța:

Cei care au filmat momentul spun că reprezentanții localului ar fi așezat mese pentru clienți inclusiv pe trotuar.

Vijelie, trei concerte oprite de polițiști

Nu e prima oară când polițiștii trebuie să intervină la un concert al lui Vali Vijelie. În urmă cu o săptămână, un local din Costinești, unde manelistul se producea, a fost amendat de polițiști pentru că nu ar fi respectat măsurile de protecție sanitară. Miercuri, 12 august, alt concert al lui Vijelie s-a încheiat mai devreme, după ce polițiștii din Eforie au intervenit la o terasă și unde nu se respectau măsurile de distanțare fizică.

Urmărește-ne pe Google News