Cântăreața piesei „Hot Right Now” a spus „Da!” în cadrul unei ceremonii intime la Londra, iar de acum înainte va purta numele Waititi-Ora. Apoi, în loc să meargă într-o lună de miere luxoasă așa cum e de așteptat, Rita Ora s-a întors deja în studio și înregistrează cel de-al treilea album al său.

A fost o ceremonie foarte intimă și superspecială pentru toți cei prezenți. Cei prezenți au putut vedea cât de îndrăgostiți sunt. În ciuda faptului că trăiește în lumina reflectoarelor, Rita este hotărâtă să-și păstreze relația cât mai privată posibil și nu a vrut să facă mare tam-tam în legătură cu nunta. Are în plan și o petrecere mare, în stil showbiz, dar să nu vă așteptați să vândă drepturile de a publica imagini de la eveniment vreunei publicații. Rita s-a întors deja în studio și lucrează la cel de-al treilea album al ei.

O sursă apropiată vedetei, pentru The Sun

Rita a publicat în weekend o poză cu partenerul ei savurând un pahar din vinul primit cadou de nuntă de la prietena lor, actrița Cameron Diaz.

Rita Ora și Taika Waititi sunt împreună de un an și jumătate, după ce s-au cunoscut în timp ce ea se afla în Australia, unde lucra ca antrenor la emisiunea de televiziune The Voice. Și-au făcut apariția împreună pe covorul roșu la premiera din Los Angeles a filmului „The Suicide Squad”, în august 2021.

De Ziua Îndrăgostiților din acest an, Rita a încărcat pe rețelele de socializare o poză cu ea și Taika însoțită de textul: „Noi, acum patru ani. Mulțumesc pentru că ai fost cool și mă faci mereu să mă simt bine”.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.