5 știri by Libertatea – Educație: Harap Alb „boss” și Ana „victimă”? Cele mai tari perle de la Bac

Comentează

5 știri by Libertatea – Educație, rubrica de știri găzduită de Laura Macavei, ne aduce, și în această săptămână, cele mai virale cinci știri din lumea educației.

Examenul de Bacalaureat s-a încheiat, însă emoțiile elevilor continuă. Peste 100.000 de mii de absolvenți de liceu așteaptă acum afișarea rezultatelor, care vor fi publicate pe 20 iunie. Evident, ca în fiecare an, vor exista și contestații. Procedura vine însă cu o schimbare majoră: înainte de a-și contesta notele, elevii vor putea să-și vadă lucrările. Prin această modificare se încearcă diminuarea numărului uriaș de contestații - cele mai multe dintre ele nejustificate - cu care profesorii s-au confruntat în ultimii ani.

Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns! Ca în fiecare an, și de această dată absolvenții de liceu care au susținut Bacalaureatul la Limba română s-au întrecut în perle. Cel mai vizat personaj a fost Harap Alb care face o vrăjeală cu Sfânta Duminică şi iese la lumină învingător. Mai mult, același Harap Alb coboară în fântână imatur dar iese un bărbat mult dorit. Tot el are cinci prieteni, mari şi graşi: Gerilă, FOMILĂ, OCHIOSU, SETIŞCĂ, PĂSĂRILĂ-LĂTĂŢILĂ, toţi simpatici şi buni în suflet. Cât despre Ana, personajul feminin din nuvela „Moara cu noroc”, aceasta era o fire blândă și a fost o victimă a tuturor bărbaților. Însă, atenție! Soțul a fost cel care i-a pus capac. Lică Sămădăul, pe de altă parte, era boss-ul locurilor din poveste.  

Un al elev a scris în lucrare că basmul este un curent literar fabulos.

Examenele naționale continuă cu Evaluarea la clasa a VIII-a. Prima probă scrisă, cea la limba și literatura română, va avea loc pe 23 iunie. După o zi de pauză urmează matematica, iar pe 27 iunie examenul la limba maternă. La fel ca și liceenii, și absolvenții de gimnaziu își vor putea vedea lucrările înainte de a se decide dacă depun contestație. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 iulie iar apoi urmează înscrierile la liceu. Evaluarea Națională din acest an ar putea fi ultima sub această formă. Ministrul Daniel David a anunțat că începând cu anul școlar viitor este foarte posibil ca examenul să mai conțină o probă la Științe.

Rămânem în același registru și vorbim acum despre procedura admiterii la liceu. Pentru început, trebuie știut  faptul că în România  învățământul este obligatoriu până în clasa a 12-a. Prin urmare, nici un elev, indiferent de nota obținută la Evaluare, nu va rămâne nerepartizat. Cât despre înscrieri, prima etapă începe în data de 14 iulie prin completarea opțiunilor în fișele de înscriere. Ulterior, informațiile, după ce sunt verificate, sunt trimise într-o bază de date. Apoi, urmează repartizarea computerizată a elevilor. Pe 23 iunie, aceștia vor afla la ce liceu vor studia pentru următorii patru ani. A doua etapă de înscrieri are loc la începutul lunii august. 

Sindicatele din învățământ amenință cu proteste stradale de amploare dacă, pentru reducerea deficitului bugetar, Guvernul va adopta măsuri care să-i afecteze financiar pe profesori. Sindicaliștii au anunțat deja că intră în grevă japoneză miercuri. Acțiunea va avea loc în unitățile de învățământ, biblioteci și institute de cercetare, iar protestatarii vor purta o banderolă sau un ecuson. Sindicatele sunt împotriva creșterii normei didactice, a eliminării indemnizației pentru titlul știinţific de doctor și împotriva reducerilor de personal din institutele de cercetare. Mai mult, profesorii sunt revoltați și de faptul că ar putea fi obligați să muncească în școală timp de opt ore pe zi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...