Mesajul părinților din România: „Educația nu este o cheltuială, este o investiție”

Federația Națională a Părinților – Edupart, în componența căreia intră 38 de filiale județene, acuză guvernul de sacrificarea elevilor pentru „echilibre contabile de moment”. Indiferent de forma sub care sunt propuse – plafonări procentuale, recalculări prin raportare la salariul minim net – reducerea burselor studenților și elevilor aruncă educația cu câțiva pasi uriași înapoi. „Noi, părinții, spunem ferm: Educația nu este o cheltuială, este o investiție în viitor. Iar bursele nu sunt un moft. Sunt un drept al copilului și o obligație a statului. Ele sunt singura formă directă prin care societatea sprijină copiii pentru a merge la școală, pentru a învăța și a construi un drum mai bun decât cel pe care l-au primit”, au precizat reprezentanții Edupart.

Elevii „buzunăriți”, încurajați la abandon școlar

Părinții nu aveau cum să stea pe margine și să asiste pasiv la protestele elevilor și studenților „buzunăriți” de statul român care încearcă acum să facă bani și din piatră seacă. Oamenii vin cu acuzații și cer răspunsuri. Ei au declarat că decizia de eliminare a burselor școlare s-a luat pe repede-nainte, în disperare, fără o analiză de impact: nu se știe ce se va întâmpla după punerea în aplicare a măsurii. Oare nu va încuraja abandonul școlar?

Dosare grele aflate de 12 ani în instanță, cu prejudicii de zeci de milioane de euro.  Judecătorii se plâng de volumul de muncă, dar țin dosarele pe loc până la prescrierea faptelor
Recomandări
Dosare grele aflate de 12 ani în instanță, cu prejudicii de zeci de milioane de euro.  Judecătorii se plâng de volumul de muncă, dar țin dosarele pe loc până la prescrierea faptelor

„Nu știm câți copii vor fi afectați, din ce medii, cu ce riscuri de abandon. Nu știm ce se întâmplă în clasele în care 30% dintre elevi au medii peste 9. Nu știm dacă bursele sociale vor rămâne la același nivel sau vor fi reduse prin recalculări mascate. Este profund îngrijorător ca decizii de asemenea amploare, care privesc viețile a milioane de copii și familii, să fie luate fără consultări reale, fără date clare, fără studii publice”, se arată în scrisoarea deschisă. 

Pe de altă parte, zilele trecute, ministrul Daniel David a declarat că în România există prea multe burse, ca nicăieri în Europa. Iar elevii, a continuat oficialul, ar trebui să vină la școală pentru că realmente își doresc să învețe, nu doar pentru a primi niște bani. În opinia sa, am ajuns la o situație cel puțin aberantă când mulți copii sunt plătiți să vină la ore. Ceea ce nu este normal.

Bursele de merit vor aduce inechitate, tensiuni și demotivare: „Educația nu este egală pentru toți”

Plafonarea burselor de merit, burse care au rămas în vigoare alături de cele sociale, este o decizie profund nedreaptă, consideră reprezentanții Federației Naționale a Părinților. Nu va mai exista echitate, iar copiii vor fi demotivați să învețe sau să facă performanță. „Limitarea burselor de merit la maximum 15% dintr-o clasă, fără criterii diferențiate și transparente, poate pune sub semnul întrebării coerența pedagogică și echitatea în tratamentul elevilor”.

Sute de susținători ai lui Călin Georgescu protestează în Piața Victoriei: s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar unul a fost prins cu un cuțit
Recomandări
Sute de susținători ai lui Călin Georgescu protestează în Piața Victoriei: s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar unul a fost prins cu un cuțit

Părinții se întreabă ce se va întâmpla într-o clasă unde 10 elevi din 28 au media 9,50? Cine decide care dintre ei merită bursă de merit și cine nu? Asta, în contextul în care ministrul David a spus că vor exista alte criterii de departajare, dar pe care nu le-a menționat. „Cu ce mesaj îi întâmpinăm pe copiii care, în ciuda dificultăților sociale, reușesc să performeze? Această plafonare va produce demotivare, tensiune și inechitate, mai ales în comunitățile rurale, unde obținerea mediei 9 este adesea o victorie împotriva tuturor greutăților”, se mai arată în scrisoarea adresată ministrului.

Reprezentanții Edu Part au precizat că sondajul național „Educația prin ochii părinților”, la care au răspuns peste 20.000 de părinți din toată țara, arată clar că inechitățile socio-economice sunt percepute ca fiind decisive în șansele reale ale copiilor la educație.

„7 din 10 părinți consideră că educația nu este egală pentru toți, iar statutul social determină în mod semnificativ performanțele școlare. Pentru specialiști, această percepție justifică intervenții compensatorii: burse, mentorat, sprijin educațional, politici de redistribuire. Iar pentru guvern, acest rezultat ar trebui să fie un semnal de alarmă că mobilitatea socială prin educație este în declin”.

Olof Mörck, starul rock suedez care s-a convertit la ortodoxie din dragoste pentru soția româncă: „Iubesc România, o consider a doua mea țară natală”
Recomandări
Olof Mörck, starul rock suedez care s-a convertit la ortodoxie din dragoste pentru soția româncă: „Iubesc România, o consider a doua mea țară natală”
student care protestează în stradă
Studenții vor primi burse reduse. Foto: Vlad Chirea

Părinții cer restructurarea Inspectoratelor Școlare Județene

Părinții vin și cu soluții, iar una dintre ele ar fi reformarea Inspectoratelor Școlare Județene. „De ani de zile, părinții, profesorii onești și organizațiile civice atrag atenția asupra faptului că unele Inspectorate Școlare Județene funcționează, adesea, ca centre de putere politică și control, și mai puțin ca structuri care sprijină calitatea educației. Numirile pe criterii politice, lipsa transparenței și blocarea inițiativelor din teritoriu au transformat aceste instituții în bariere în calea adevăratei reforme a sistemului de învățământ”, acuză federația părinților. 

Reprezentanții Edupart amintesc faptul că legea prevede înlocuirea ISJ-urilor cu Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar. Iar acest lucru, deși este susținut ferm de către părinți, el este „sistematic amânat din motive politice”.

„Este profund dezamăgitor ca, în timp ce statul susține că „nu sunt bani” pentru burse, se cheltuiesc în continuare resurse semnificative pentru menținerea unor structuri greoaie, politizate și ineficiente. Dacă Guvernul dorește cu adevărat reformă și echilibru bugetar, se poate începe cu acestea, nu cu bursele copiilor”.

Părinții au precizat în scrisoarea adresată guvernului și ministrului Educației că soluția crizei bugetare nu poate fi sacrificarea celor mai vulnerabili. „Tăierea burselor nu este doar o cifră într-un tabel. Este o renunțare colectivă la viitorul copiilor noștri”.

Educația din România, la coada Europei 

România, mai spun părinții, are cea mai mare rată de abandon școlar timpuriu din UE – 16,6% înregistrată în anul 2022, față de media europeană de 9,5%. Mai mult, evaluarea PISA 2022 a venit cu date și mai îngrijorătoare: România este cu peste 50 de puncte sub media OECD la toate cele trei domenii testate (științe, matematică, citire). Iar dacă analizăm rezultatele defalcat, aproape jumătate dintre elevii români nu ating nivelul minim de competență la matematică.

Iar cifrele nu se opresc aici: numărul total de elevi și studenți scade constant – 3.466.500 în 2023–2024, față de 3.712.000 în 2018-2019. Se observă o diferență de 245.500 de copii, (-6,6%) iar fenomenul abandonului și al migrației educaționale este în creștere. „În acest context, reducerea burselor transmite un semnal profund îngrijorător privind prioritățile sistemului educațional”.

Ministrul Educației, Daniel David, oferă un interviu ziarului Libertatea
Ministrul Daniel David a anunțat pentru elevi doar bursă de merit și bursă socială. Foto: Libertatea

„Tăierile de burse nu vor rezolva criza. Dimpotrivă, o vor adânci!”

În concluzie, Federația Națională a Părinților – Edupart cere decidenților retragerea proiectului de plafonare și reducere a burselor și lansarea unui proces real de consultare cu elevii, părinții și profesorii.

Părinții solicită publicarea impactului bugetar, educațional și social estimat al măsurilor propuse, menținerea raportării burselor la salariul minim brut, conform Legii 198/2023 și aplicarea reformei privind desființarea ISJ-urilor, în mod transparent și fără interferențe politice. „Domnule Prim-ministru, Domnule Ministru al Educației, această scrisoare nu este un protest în ton ridicat. Este o formă de rezistență calmă, rațională și morală din partea părinților din România. Tăierile de burse nu vor rezolva criza. Dimpotrivă, o vor adânci. Dacă sacrificăm educația acum, ne vom sacrifica viitorul – cu bună știință”, au mai transmis reprezentanții Edupart.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.