ANGE5157-450x620-1

Dezvăluirea ziarului Libertatea conform căreia Răzvan Simion a încercat să se întoarcă la soție și la copii a stârnit un adevărat tsunami în jurul matinalului. Imediat, Lidia Buble, amanta lui oficială a reacționat sugerând că nu ar fi vorba despre o împăcare, ci despre dorința ei de a-l împinge către copii, declarând chiar că ea l-a sfătui să se vadă cu nevasta. Diana, soția în acte, nu a putut rămâne impasibilă la acest discurs și, pentru prima oară de când Răzvan a plecat de acasă, a vorbit despre toată această poveste.

”Apreciez mult faptul că domnișoara Buble este de acord ca Răzvan să-și viziteze copiii, însă, aș vrea să-i atrag atenția asupra unui aspect care îi scapă, ea nefiind mamă. Răzvan nu are copii de vizitat, ci copii de crescut. Și, dacă tot e atât de generoasă, o să o rog să-l încurajeze să pună în practică sfaturile ei, pentru că cei mici așteaptă de mai bine de un an să meargă cu tăticul lor într-o vacanță sau într-un weekend undeva. Din păcate, până acum, acest lucru nu s-a întâmplat, însă mă bucur din suflet că am găsit un aliat de nădejde în ea și sper că pe viitor lucrurile se vor schimba în bine din punctul ăsta de vedere. ”, ne-a spus Diana.