Amănunte incredibile din viaţa Mioarei şi a lui Petre Roman ies la iveală abia acum, la câţiva ani de la despărţirea celor doi. Oana, fiica lor, este cea care a făcut mărturisiri emoţionante şi dureroase din viaţa părinţilor ei.

Oana l-a acuzat pe tatăl ei că a fugit de responsabilități când a ales să plece de lângă Mioara Roman. Vedeta a povestit cu durere în suflet la ce umilinţe a fost supusă mama ei.  „Mama primea niște mesaje pe telefon care veneau la ore nepotrivite, fie noaptea târziu, fie dimineața foarte devreme, ba chiar în preajma sărbătorilor. Acestea erau de genul «lasă-l în pace. Acum este cu mine» sau «pe mine mă iubește. Tu ești bătrână». Nu le-am văzut pe toate, pentru că mama a încercat să mă ferească. Știu sigur că l-a confruntat pe tata și au avut o discuție aprinsă. El a ales altceva. În momentul în care au fost publicate în presă imagini cu ei doi, atunci el a făcut pasul. Ciudat este că ei doi se întâlneau în același bloc în care eu locuiam. Am aflat târziu și am rămas stupefiată. Aș fi putut să mă întâlnesc cu ei pe hol și să am o traumă, însă tatălului meu nu i-a păsat. Au locuit în apartamentul situat deasupra mea”, a povestit Oana Roman la Kanal D,

Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
PARTENERI - GSP.RO
Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Observatornews.ro
Undă verde pentru introducerea certificatului verde la locul de muncă. Proiectul merge la vot în plen: amenzi uriaşe pentru cei care refuză
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Știrileprotv.ro
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”