Leonard Miron

Leonard miron
Îndrăgitul prezentator TVR al anilor ’90 nu și-a ascuns niciodată orientarea sexuală și a recunoscut, miercuri seara, în fața întregii țări, că este homosexual.
„Da, sunt gay! și ce dacă? Nu fac prozelitism, nu spun că ceea ce am ales eu este bine sau rău. Fiecare are dreptul la opţiune. Există cine care-i poartă mov şi-i stă foarte bine, poţi să fii blond sau brunet, homosexual sau heterosexual. Important este să-i respecţi pe cei din jur şi să nu-i judeci”, a spus Leonard Miron la Kanal D.

Mircea Solcanu

Mircea Solcanu
Prezentatorul emisiunii „Poveștiri de noapte” de la Acasă Tv și-a dat seama că este gay la 14 ani și nu regretă că și-a recunoscut public orientarea sexuală.
„Mi-am dat seama devreme, pe la 14 ani. Toți colegii mei dezvoltau relații adolescentine – bilețele de amor, inimioare pe bancă, garoafa roșie pe modelul din „Liceenii“ – dar mie îmi lipseau astea din program. Mie îmi plăceau niște colegi .(…) Știi care a fost cea mai mare surpriză pe care am trăit-o după ce am declarat public că sunt ce sunt? Homosexualii mi-au sărit la gât, iar heterosexualii mi-au sărit în apărare. „De ce-a trebuit tu să spui?“ Este aceeași ipocrizie pe care o întâlnești pe buzele oamenilor care nu privesc la televizor decât emisiuni de cultură”, a spus Mircea Solcanu într-un interviu.

Răzvan Ciobanu

Răzvan Ciobanu
Și creatorul de modă Răzvan Ciobanu și-a recunoscut orientarea sexuală, însă a evitat întotdeauna să vorbească prea mult despre acest subiect.
„Sunt homosexual! Nu voi mai răspunde jurnaliştilor la întrebări pe tema asta. Sunt homosexual şi gata!”, spunea Răzvan Ciobanu în 2004.

Mircea Zara

Mircea Zara
Fostul VJ de la MTV a fost prima persoană publică din România care a recunoscut că este homosexual. Zara vorbeşte deschis despre orientarea sa sexuală și a fost văzut în nenumărate rânduri la braţul iubitului său, bărbatul cu care are o relaţie tumultoasă, de ceva timp.
Citește și:

  • GAY declarat, Leonard Miron recunoaște: „Mi-au plăcut și FETELE, dar… ”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.