Plătit regeşte când era la TV, pe post de Garcea în “Vacanţa Ma­re”, Mugur Mi­hă­es­cu avea deja buzunarele burduşite când a pus punct proiectului trupei comice. A ales să schimbe macazul şi să intre în afaceri, iar flerul – sau nişte prieteni bine informaţi şi intenţionaţi – l-a sfătuit să investească în noua zonă de fiţe a Capitalei, Centrul Istoric. Are acolo o cârciumă pros­peră şi o cafenea subîn­chi­riată, plus câteva apartamente, pe care le-a reamena­jat şi apoi le-a închiriat. În plus, a băgat bani în construcţii, şi-a făcut o firmă de editare şi transmisie TV şi, poate cea mai ins­pi­rată mişcare, a devenit, în urmă cu doi ani, administratorul magazinului Muzica, situat pe Calea Victoriei din Bu­cu­reşti. Toate aceste afaceri nu i-au secat conturile, din con­tră, i le-au umplut. In­ves­tiţiile ini­ţiale au fost amortizate rapid, după care fostul actor a-nceput să se îm­bogă­ţească…
Acum, la 45 de ani, cu afacerile practic mergând de la sine, Mugur îşi permite să-şi pe­trea­că timpul mai mult prin va­canţe. Şase luni pe an el e plecat peste hotare cu soţia, Rodica, şi cu fetiţa lor, Ivona. Numai anul acesta, de exemplu, a fost în Thailanda pentru o lună şi ju­mă­tate, apoi în America, la Miami şi la Atlanta, după care “a fugit” la plajă în Tenerife.

Iată ce mai fac foştii lui colegi

6 luni pe an, Garcea e în vacanţă!Florin “Axinte” Petrescu (foto) e impresar artistic şi organizator de evenimente publice şi private. Ca şi Mugur, e pasionat de călătorii, iar în ultimii ani a fost prin Australia, Seychelles, Dubai şi SUA, ca să men­ţionăm doar câteva dintre destinaţiile sale de vacanţă.6 luni pe an, Garcea e în vacanţă!
După o afacere cu motociclete importante din SUA, Radu Pietreanu (foto) a devenit investitor şi arbitru în compe­tiţiile de contact. Recent a scos un volum de versuri şi are o trupă care cântă folk, Vacanţa Muzicală.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.