Sandra Bullock (45 de ani) este devastată de faptul că soţul ei, Jesse James (40 de ani), cu care are un mariaj de aproape cinci ani, o înşală, astfel că şi-a anulat până şi participarea la premiera filmului care i-a adus Oscarul, “The Blind Side”, din Marea Britanie.

Sunt împreună de 11 luni

Potrivit revistei In Touch, Jesse are o aventură, încă din aprilie 2009, cu fotomodelul Michelle “Bombshell” McGee. Dezvăluirea a fost făcută chiar de amanta acestuia, care a declarat în paginile publicaţiei menţionate că l-a contactat pe James în aprilie 2009 pentru un job ca model la compania lui. După doar o săptămână, s-au întâlnit şi au făcut sex “de două sau de trei ori” pe canapeaua din biroul lui din Los Angeles, SUA, şi în garajul casei Sandrei Bullock.


Mai mult, tânăra le-a dat redactorilor de la In Touch şi mesajele siropoase pe care le-a primit de la soţul actriţei, precizând că ea şi James s-au uitat împreună chiar, în mai anul trecut, în timp ce stăteau în pat, la participarea Sandrei Bullock de la premiile MTV.

Totodată, revista People a anunţat că actriţa a părăsit de câteva zile reşedinţa în care locuia cu Jesse James.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.