Sâmbătă şi duminică, de la ora 18.30, ProTV Internaţional va difuza două ediţii speciale, de sărbătoare, ale emisiunii prezentate de Monica Dascălu, în care Dana-Abramburica, Geo-Abramburici, Andreea, Ducu, Radu şi Mica le vor povesti românilor de pretutindeni ce s-a întâmplat cu ei în aceşti 10 ani, practic de când s-a difuzat ultima ediţie Abracadabra.
0-240348-buna2.jpg
Telespectatorii vor afla cu această ocazie că viaţa a avut pentru fiecare o poveste unică şi frumoasă: Mica este profesoara la Catedra de Limbi Străine, a terminat doctoratul în Filologie în limba engleză şi până acum a fost plecată cu burse de studiu şi cercetare în cinci ţări din Europa. Radu a absolvit Facultatea de Regie Film, lucreaza în publicitate dar şi la lung metraje, este logodit şi are o fetiţă de şase luni, Geo a terminat tot Regie Film, face dublaje pentru desene animate şi a lucrat şi la serialul “State de România”. Andreea a absolvit tot Facultatea de Regie, dar după ce a fost producător o vreme, şi-a deschis propriile afaceri. Ducu a terminat Facultatea de Jurnalism şi a fost producator la postul Acasă la emisiuni sociale, de divertisment, au urmat seriale “Păcatele Evei”, “Daria, iubirea mea”, “Îngeraşii”, şi în prezent este producator la serialul “State de România”, iar Dana Rogoz a terminat două facultăţi, de Comunicare şi Relaţii Publice, dar şi de Actorie, iar în prezent este actriţă.
0-240350-1996superabracadabra.jpg
Reuniţi în platoul emisiunii „Weekend cu Monica Dascălu”, bucuroşi şi emoţionaţi deopotrivă de reîntâlnirea în formulă completă, foştii copii de la Abracadabra povestesc cu nostalgie despre începuturile emisiunii, de atmosfera de pe platourile de filmare, dar şi despre relaţia cu actorul Marian Râlea, Magicianul care le-a marcat destinul.

Pentru că avea filmări, Marian nu a putut veni alături de ei în platoul, dar le-a făcut o mare surpriză prin telefon. “Au trecut foarte repede cei 10 ani pe care i-am petrecut ca o familie. Ei au crescut dar pentru mine tot aşa au rămas – copii. Toate momentele petrecute împreună au fost frumoase,” a declarat actorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.