În timp ce actorul Ion Dichiseanu continuă să se bucure de lumina reflectoarelor, dar şi de un succes nebun şi acum, la vârsta la care alţi colegi de breaslă s-au retras la pensie, Ioana, fiica lui, nu pare dornică să-şi găsească un loc de muncă, deşi a absolvit o facultate.
“Fiica mea a studiat Regia, dar nu profesează”, ne-a spus actorul cu amărăciune. Cuvintele lui ascund multă durere, dar şi un conflict mocnit cu cea care a îngropat speranţele artistice ale familiei, având în vedere că mama ei, Simona Florescu, este cântăreaţă. “Ioana mi-a reproşat că a făcut facultatea asta doar de dragul meu. Acum preferă să facă pe gospodina”, ne-a mai declarat el.
Frumoasa lui fiică a moştenit de la ambii părinţi talentul artistic şi a încercat să se afirme în muzică sau în regie, însă, după căsătoria cu Ilias (foto), grecul cu zece ani mai mare decât ea, s-a dedicat trup şi suflet vieţii de familie. “Ioana uită că dragostea nu ţine de foame”, ne-a spus supărat Dichi, care locuieşte sub acelaşi acoperiş cu Ioana şi cu Ilias. Apropiaţii săi susţin că amărăciunea actorului vine de la faptul că el s-ar ocupa de toate cheltuielile casei.