ADDA a izbucnit în lacrimi pe scena „Te cunosc de undeva!”. „Copiii au nevoie de tați”

 1 comentariu

Versuri copleșitoare, detalii forte de actorie și o coregrafie impresionantă – acestea au fost ingredientele folosite de ADDA și Radu Bucălae ca să creeze scene emoționante în semifinala „Te cunosc de undeva!” Atât jurații, prezentatorii, cât și ceilalți concurenți ai transforming show-ului au privit interpretarea colegilor lor cu lacrimi în ochi.

În plâns au izbucnit și ei, după ce și-au încheiat momentul, fiind mulțumiți de rezultatul final. Performance-ul celor doi, dar și cum s-au descurcat și celelalte șapte echipe în semifinala sezonului 19, telespectatorii pot urmări mâine seară, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Radu Bucălae a mărturisit că ADDA a fost cea care a făcut lista cu piese din care ruleta a decis una pentru semifinala „Te cunosc de undeva!”, iar cântăreața a precizat că a ales melodii pe care să le poată interpreta cu o oarecare ușurință și colegul ei. La antrenamente, hitul „Papaoutai“ al lui Stromae le-a adus provocări de tot felul.

„Mie îmi vine să plâng, pe mine mă sensibilizează foarte tare clipul și mesajul, și tot, chiar dacă nu înțeleg cuvintele. Are un mesaj foarte puternic, e o piesă pe care o poate cânta și Radu. E în franceză, într-adevăr, e foarte greu, însă are o emoție… pe mine m-a atras ca pe un magnet. Știam și piesa, îmi plăcea“, a mărturisit ADDA.

Una dintre misiunile grele pe care le-au avut ADDA și Radu Bucălae a fost aceea de a transmite mesajul înduioșător al compoziției muzicale. Despre acest detaliu important, Adriana Trandafir a precizat: „Mesajul este unul sigur: copiii au nevoie de tați, au nevoie de iubire și de apărare“.

În platoul de filmare al emisiunii s-au derulat trăiri puternice de la primele acorduri ale piesei „Papaoutai“ și până la ultimele. „Mie mi-a venit să plâng… Subiectul acesta puternic – legătura dintre fiu și tată. Există o nevoie și o legătură a oricărui băiat să fie alături de tatăl lui, indiferent sub ce formă.

Este minunat că ați pus în scenă atât de frumos acest moment, atât de credibil, atât de expresiv toți trei (n.r.: și fiul unei dansatoare), de fapt, toți membrii baletului“, a declarat Ozana Barabancea, iar ADDA a adăugat: „Pe mine m-au emoționat cel mai tare versurile care zic: «Toată lumea știe cum se fac copiii, dar nimeni nu știe cum se fac tații»“.

Ulterior, Cristi Iacob a preluat cuvântul, iar mărturiile sale i-au făcut pe toți cei prezenți să plângă: „Eu am crescut fără tată. L-am cunoscut, l-am iubit foarte tare, Dumnezeu să-l ierte, a fost un om bun, un sculptor minunat. Dar când eram mic, nu l-am avut și acum nu vreau să fiu sentimentolaid, dar (…), practic, voi, în 3 minute, ne-ați arătat o viață întreagă. Asta se numește actorie și atât am avut de spus, pentru că sunt și eu om“.

Momentul copleșitor realizat de ADDA și Radu Bucălae, ale celorlalți concurenți și cine ajunge în ultima cursă pentru trofeul sezonului 19 „Te cunosc de undeva!” și premiul de 15.000 de euro, telespectatorii le vor putea urmări mâine seară, începând cu ora 20:00, pe Antena 1.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    ionutbedreag 16.06.2023, 19:03

    tati? Mamele? "don't drink and drive, smoke and fly". Normal,,,, cineva trebuie sa fie treaz prin casa.

ALTE ȘTIRI
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
21:26
Un Mercedes EQS poate pierde peste 30.000 de euro într-un an. Acestea sunt mașinile care se depreciază cel mai mult
21:01
Neptun Deep intră mai repede în producție decât era preconizat. Când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră
Analiză
20:54
Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere”
20:32
Un șofer și-a comandat online o mașină electrică, a plătit 60.520 de euro, iar după ce a condus-o un an și-a cerut toți banii înapoi
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză