Pentru Andreea (Adelina Pestriţu), o tânără frumoasă şi atrăgătoare din lumea mondenă, perfect conştientă de atuurile sale fizice şi care ştie foarte bine ce-şi doreşte, este foarte simplu să-şi atingă scopul – să-l cucerească pe senatorul Traian Năstase (Marian Râlea) şi să-l aducă astfel în ipostaze compromiţătoare în baia unui club din Bucureşti.
În ceea ce priveşte secvenţele filmate alături de Marian Râlea, Adelina Pestriţu declară: „Când eram mică eram fana lui numărul 1 şi nu credeam că o să ajung vreodată să joc cu el, mai ales o scenă mai îndrăzneaţă”.
Aflată pentru prima dată pe platourile de filmare din Buftea pentru un rol episodic în telenovela „Iubire şi onoare”, Adelina Pestriţu mărturiseşte că a avut parte de una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa ei: „Pe mulţi din echipă îi ştiam dinainte, dar când am colaborat cu ei le-am cunoscut şi o altă latură, interesul pentru munca pe care o profesează. Mă bucur că am reuşit să-i cunosc şi altfel decât îi ştiam până acum. M-au ajutat atunci când a fost nevoie şi au avut răbdare cu mine. Am filmat de la 8 dimineaţa până la 10 seara. N-am simţit oboseală pentru că atunci când fac ceva ce-mi place timpul trece uşor. Ce mi-a plăcut cel mai mult este că am lucrat în echipă şi nu s-a făcut diferenţa că eu sunt debutantă în actorie şi ei actori cu experienţă”, povesteşte Adelina Pestriţu.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.