„Ne place mult în casă”, a spus Speak.

„Mi se pare oribil să ieșim în club. S-a consumat etapa asta din viața noastră”, l-a completat bruneta.

În ceea ce privește un posibil mariaj al celor doi, Speak a fost cât se poate de categoric.
„Eu sunt căsătorit”, a spus muzicianul.

„Noi vorbim despre asta tot timpul și nu e ca și cum vorbim să începem o nouă etapă, căsătoria. Noi trăim în ea… Nu știu cu ce e diferită căsătoria față de ceea ce avem noi acum. da, sunt niște momente pe care trebuie să le bifezi, astfel încât să fie oficială căsătoria, dar ca și comportament în cuplu mie mi se pare că îndeplinim toate funcțiile”, a adăugat Adelina Pestrițu.

„Vreau să fie ceva nebun, să leșin eu înaintea ei. Să-i zic „Vrei să fii soția mea?” și să leșin”
, a mai comentat Speak.

„El este foarte emotiv. Mi-l și imaginez… cred că nu duce fraza până la capăt… Planurile noastre de viitor sunt să ne luăm o casă, să ne mărim familia o dată, nu știu, la un moment dat, să ne căsătorim și ar mai fi câteva planuri”, a mai declarat Adelina Pestrițu.
Adelina Pestrițu este o cunoscută vedetă de televiziune de la noi. În plan personal, ea a fost căsătorită cu Liviu Vârciu. Acum, bruneta se pare că și-a găsit sufletul-pereche în persoana lui Speak. în urmă cu câteva zile, Adelina Pestrițu a încheiat colaborarea cu postul de televiziune Kanal D, unde era co-prezentatoarea unui show de noapte. A fost înlocuită cu Andreea Mantea.
 

Urmărește-ne pe Google News
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
PARTENERI - GSP.RO
Obiceiul ciudat al finalistei de la Australian Open. Ce face între gameuri: „Nu am văzut niciodată așa ceva în tenis!”
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Playtech.ro
Profeția lui Nostradamus despre posibilul război Rusia – Ucraina. Legătura tulburătoare cu România
Mario, băiețelul român din Anglia, a fost ucis de bunică în ziua când împlinea 6 anișori. Părinții micuțului sunt devastați: "Era cel mai fericit copil"
Observatornews.ro
Mario, băiețelul român din Anglia, a fost ucis de bunică în ziua când împlinea 6 anișori. Părinții micuțului sunt devastați: "Era cel mai fericit copil"
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
HOROSCOP
Horoscop 28 ianuarie 2022. Săgetătorii au multe pe cap, ceea ce nu e deloc o noutate, dar asta e ceea ce poate complica lucrurile
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
Știrileprotv.ro
Cine e tânărul cu BMW care a pierit în mașina strivită de un TIR, pe un drum drept
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer
PUBLICITATE
Raluca Feher, despre secretele vieții ei de influencer