Florin Salam și-a lăsat nepotul baltă, acesta fiind nevoit să își interpreteze melodia alături de Florin Ristei, unul dintre jurați. Acum, Adrian vine cu o declarație neașteptată și explică lipsa unchiului său de pe scenă, într-un mod neobișnuit.

„Vă pot răspunde la această întrebare. Prietenii mei știu foarte bine că oriunde merg, eu merg cu chitara după mine. De la un timp, de câteva luni, eu sunt pasionat de filozofia stoică și am cărticica asta.

Cum a explicat Adrian Petrache lipsa lui Florin Salam din finala X Factor. „Dezamăgitor este când îți faci așteptări”

Nu sufăr de depresie, nu am nicio problemă, dar fiind scrisă de Epictet, mi s-au părut foarte interesante niște lucruri, care cred că ajută foarte multă lume în situația în care nu știu ce să facă. Uite că m-ați întrebat dacă e un eveniment sumbru.

Nu este dezamăgitor. Dezamăgitor este când îți faci așteptări și nu se întâmplă.

Așteptările mele de la momentul respectiv erau ca eu să cânt cât de bine pot și să fiu apreciat. Ca drept dovadă, cred că este cel mai vizionat moment din toată finala”, a spus Adrian Petrache la Xtra Night Show.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.