„Tata a fost profesor universitar şi, înainte de a mă învăţa gramatica la nivel academic, m-a învăţat – fără să ştie – să fumez. Nu atât plăcerea cu care fuma era convingătoare şi mă stârnea să-mi doresc şi eu să fac un lucru pe care, de altfel mi-l interzisese, cât pasiunea lui, ce făcea din fumat o trăsătură atât de intimă a personalităţii lui.
În mintea mea, el era deştept şi atât de cult şi pentru că fuma. Elocvenţa cu care vorbea era strâns legată de ritualul fumatului. În vremea în care îşi aprindea ţigara părea că formulează în minte frazele rotunde, percutante, acurate, ca mai orice profesor universitar de modă veche… Le rostea apoi cu o voce vibrantă, în vreme ce fumul se rostogolea rotocoale în încăpere.
Când a fost diagnosticat cu cancer, medicii i-au spus că avea o constituţie nemaivăzut de robustă şi că ar mai fi trăit zeci de ani, dacă n-ar fi fumat. Murind, tata m-a învăţat – fără să-şi dea seama – cum să mă las de fumat. Brusc, fără regrete, cu toată hotărârea”, a povestit Olivia Steer, pentru Pro Tv Magazin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.