Află secretele actorilor din "Las Fierbinţi"

Comentează

Mihai Mărgineanu nu este omul care să se ascundă după perdea. Recunoaşte că între el şi Ardiles, personajul pe care-l interpre­­­­tează în “Las Fierbinţi”, există câteva a­­­­­­­semănări. Esenţiale.
“Cu siguranţă că eu şi Ardiles avem lucruri în comun, iar cel mai important e că ne cam place viaţa! Sunt un mare amator de vinuri, de muzici diverse şi de mân­­­­căruri fine”, ne-a mărturisit el. Şi prietenii l-au ajutat pe Mihai Mărgineanu să-şi con­­­struiască personajul, da­­­că este să ne luăm după spusele nonconformistului interpret: “Am mulţi prieteni, şi unii dintre ei a­­duc cu chitaristul beat din serial”.

Poliţistul Robi, inspirat din viaţa reală

Leonid e Robi, poliţistul satului. E mândru de statutul lui, e serios şi ţine lecţii de morală, numai că aplică legea după capul lui.
Pentru a-i da viaţă lui Robi, poliţistul satului, cu care spune că nu are nici în clin, nici în mânecă, Leonid Doni a căutat inspi­­­­­raţie... în viaţa reală. Şi a găsit-o. “Am în­­tâlnit pe cineva care să semene cu Robi, dar nu pot să vă spun cine e, că află sursa”, ni s-a confesat el. Susţine că, până acum, deşi a intrat bine de tot în pielea omului legii din “Las Fierbinţi”, n-a luat din năravul acestuia şi a rămas un tip sensibil şi tolerant.

Ancăi îi e greu să iasă din pielea Gianinei după ce se termină filmările

Ea este Gianina, fiica fostului primar din “Las Fierbinţi”, o fă­­­­­tucă frumuşică, dar prostuţă. Vrea să a­­­­jungă la Bucu­­­­reşti şi să fie vedetă.

“Tot ce am văzut şi am trăit în vacanţele petrecute la ţară constituie sursă de inspiraţie pentru ce vedeţi acum pe ecran”, ni s-a confesat dră­­­­gălaşa Anca Dumitra. Ea o interpretează pe fâşneaţa, fru­­­­muşica şi prostuţa Gianina, cu care are în comun “faptul că se abandonează fără reţinere situaţiilor ce se ivesc”.
De când este Gianina, Anca spune că, influenţată de personajul interpretat, a devenit ceva mai naivă şi că, uneori, îi vine greu să iasă din pielea fetei după terminarea filmărilor: “Am avut de tras o secvenţă în care Gianina dansa. Mai târziu, invitată fiind la ziua de naştere a unei prietene, m-am surprins dan­­­sând ca în clipul filmat în ziua res­­­­­pec­­­­­­tivă”, ne-a măr­turisit ac­­­­­­­triţa.

Mihai Bobonete: «Tata a avut crâşmă la Giurgeni, de acolo m-am inspirat pentru Bobiţă»

M

ihai Bobonete e oricum un tip savuros. Aşa că personajului interpretat, Bobiţă, n-a mai trebuit să-i dea decât un pic de culoare. Pe care a “împrumutat-o” de la oamenii întâlniţi în copilărie, în cârciuma tatălui său.
“Am avut de unde să mă inspir, pentru că şi eu am avut de-a face cu cârciu­­­măritul la sat. Aproape 10 ani, tatăl meu a avut crâş­­­­mă la Giurgeni, pe drumul vechi spre mare, iar po­­­veştile trăite acolo m-au inspirat în construcţia lui Bobiţă”, ne-a mărturisit actorul.
În paralel cu “Las Fier­­binţi”, Bobonete joacă şi în scenetele de la “Serviciul Român de Comedie”, unde îl interpretează pe Costel. Iar acest du-te-vino între cele două personaje a dat naştere unei întâmplări comice, pe care ne-a povestit-o chiar actorul: “La spectacolul lui Mărgineanu de la Sala Palatului trebuia «s-o ard» pe Bobiţă, pentru că eram îmbrăcat vero şi personajul avea legătură cu «Zaritza» lansată de Mişu. După primele apariţii pe scenă, Dragoş Buliga (n.r. - regizorul serialului “Las Fierbinţi”) a venit la mine în culise şi mi-a spus că sunt Costel de la SRC şi că nu e bine, că trebuie să vină Bobiţă ca să iasă treaba cu Mărgineanu”.

Pe Mihai Rait, lumea îl strigă deja «Dorele!»!

Dorel e fratele autist, dar genial al lui Bobiţă. Îndură orice chin ca să fie vedetă, iar când ajunge pe scenă, face un supershow.
Mihai Rait Dragomir şi-a asumat atât de bine statutul de Dorel, în­cât nu-l deran­jează, a­­­­­­tunci când face vreo gafă, că e strigat “Dorele!”. În ce priveşte in­­­spiraţia pentru rol, actorul spune că e un norocos, pentru că a dat de mic piept cu viaţa la sat: “Eu am crescut la ţară, într-o at­­­mosferă destul de ase­mănă­­­toare cu aceea din “Las Fier­­­­binţi”. Aşa că i-am cunoscut şi pe Dorel, şi pe Bobiţă, şi pe Giani, şi pe Ce­lent­ano, îi ştiu pe to­ţi”.

Glumă marca Giani: «Da’ de ce ne-am înţepenit aşa, prietene? Suntem la NASA?»

Giani e şme­­cheraşul satului, tipul care te face din vorbe. Visul lui e să se îmbogăţească peste noapte.
Costi Diţă se de­­­­­­clară norocos. Când a trebuit să-i dea viaţă şmeche­­­rului Giani, n-a fost nevoit să caute mult o sursă de inspira­­­ţie. “Genul ăsta de personaj poate fi întâlnit peste tot şi în toate mediile. De fapt, toţi avem un pic de Giani în noi. Cu  toţii vrem uneori «să ne des­­­­cur­­­căm», să ne sus­­­­tragem de la res­­pon­­­­sabilităţi, să ob­ţi­­nem lucruri cu efort minim”, crede el.
Actorul intră, a­­­­­­­­­­­şadar, cu uşurinţă în pielea lui Giani. Poate cu prea multă u­­­­­­­şurinţă. Şi, uneori, în momente nepotrivite. “Mi s-a întâm­­­­plat să fiu la o întâl­­­­­nire serioasă, în­­­tr-un mediu cu pre­tenţii, şi la un moment dat, ca să mai destind atmosfera, am fă­­­cut o glu­­­mă marca Giani: «Da’ de ce ne-am înţe­pe­nit aşa, prie­­­­tene? Sun­­­­­tem la NA­SA?» Şi s-a lă­­­­­sat li­­­niş­­­tea...”, şi-a amintit, a­­­­­­­muzat, Cos­­­­­­ti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește