„Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje. Doresc însă să clarific câteva lucruri care poate ar reflecta mai realist acest episod din viața mea”, a scris el la începutul mesajului de pe Instagram.

„În primul rând, ruptura dintre mine și Theo a avut loc acum ceva timp, departe de ochii presei și cât se poate de amiabil, fără a exista certuri, ca doi adulți cu o înțelegere matură a lucrurilor. Nu a fost vorba nici măcar o secundă de infidelitate. În momentul în care între două persoane nu mai există dragoste, trebuie luate măsuri și noi asta am făcut”, a mai dezvăluit Alex Leonte în mediul online.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Și în mesajul ei de pe Instagram, Theo Rose a dezvăluit aceleași lucruri. „Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Alex știa de existența lui Anghel, noi am vorbit despre asta, ne-am despărțit în primul rând pentru că lucrurile nu mai mergeau între noi, după care Alex a aflat de existența lui Anghel în viața mea, l-am pus în temă cu tot ce se întâmplă în viața mea în perioada asta pentru că am zis că o să vorbim deschis și o să ne fim alături unul altuia. Ne-am despărțit cât se poate de frumos, am fost cât se poate de sinceră și corectă cu Alex, el vă poate confirma chestia asta”, a povestit ea ieri.

Theo Rose și Alex Leonte, nepotul lui Nea Mărin, aveau o relație de cinci ani, dar nu plănuiau să se căsătorească. El nu îi dăduse inelul de logodnă.

„Nu am fost cerută. Locuiesc cu același om de aproape cinci ani. Nici nu cred că ar mai fi cazul. Prețuiesc căsătoria. E un legământ special pe care îl faci când ești convins de faptul că îți dorești o viață întreagă alături de persoana de lângă tine. Te sperie căsătoria atunci când nu ai o convingere în sensul ăsta. Eu mi-am dat timp să înțeleg ce trăiesc, ce vreau, ce caut. Nimic nu mă poate presa să fac un pas atât de important”, spunea vedeta pentru VIVA!

Urmărește-ne pe Google News